PSD Argeş a anunţat, marţi, decesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Nicolescu, fost lider al social-democraţilor argeşeni.
‘Am aflat cu surprindere şi profundă tristeţe că astăzi a încetat din viaţă Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş. A fost un profesionist apreciat în domeniul său de activitate – auto – şi un politician respectat. Şi-a dedicat întreaga pregătire şi experienţă profesională şi politică judeţului Argeş, judeţ pe care l-a reprezentat ca senator şi în Parlamentul României’, se menţionează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD Argeş.
Un mesaj de condoleanţe a fost transmis şi pe pagina de Facebook a CJ Argeş.
‘Constantin Nicolescu a făcut parte din istoria administrativă şi politică a acestui judeţ, dar şi la nivel naţional. A fost prefect al judeţului Argeş, senator în Senatul României şi preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, dar şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD’, se arată în postare.
Constantin Nicolescu s-a născut în anul 1945 şi era de profesie economist. A ocupat funcţia de preşedinte al CJ Argeş între 2004 şi 2014, când a demisionat după ce a fost acuzat de conflict de interese.
Constantin Nicolescu a fost senator în legislatura 2000-2004 şi a condus organizaţia PSD Argeş din 2005 până în 2014. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)