Şase persoane au fost arestate preventiv, iar pentru una a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma percheziţiilor de marţi la traficanţi de droguri din Argeş, informează, joi, IGPR.
‘În urma percheziţiilor efectuate la data 26 septembrie a.c., de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 60 de grame de substanţă cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc, 20 de grame de canabis, 100 de grame de fragmente vegetale susceptibile a fi substanţe psihoactive, 4 cântare electronice de precizie şi 10 telefoane mobile. Totodată, au mai fost descoperite şi ridicate aproximativ 20 de grame de ketamină, 10 grame de amfetamină, 15 grame de ciuperci halucinogene, 2 comprimate MDMA, 135 de seminţe de canabis, 7 grindere şi 2.000 de lei’, precizează IGPR.
În ziua percheziţiilor, şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a şase persoane pentru 30 de zile şi a luat măsura controlului judiciar faţă de o persoană.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au pus în aplicare, marţi, opt mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Argeş şi opt mandate de aducere, în patru cauze penale, privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
‘În prima cauză instrumentată, în care este efectuată o percheziţie domiciliară şi pus în aplicare un mandat de aducere, s-a stabilit că o persoană ar fi comercializat în mod repetat, în judeţul Argeş, diferite cantităţi de droguri de mare risc (Ketamină şi MDMA). În cea de a doua cauză, în care sunt puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară şi 5 mandate de aducere, s-a stabilit că, pe parcursul anului 2023, mai mulţi bănuiţi ar fi comercializat droguri de risc (canabis) şi droguri de mare risc, 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), precum şi substanţe cu efect psihoactiv (ADB BUTINACA). În cel de-al treilea dosar, cercetările efectuate au relevat că o persoană, din municipiul Piteşti, ar fi procurat şi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (MDMA) către consumatori din judeţul Argeş. În cea de a patra cauză instrumentată, s-a reţinut că, pe parcursul anului 2023, un bănuit ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi de mare risc, respectiv canabis şi MDMA, către mai mulţi consumatori din municipiul Piteşti’, informează IGPR.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române.