O femeie de 47 de ani şi fiul ei, în vârstă de 20 de ani, au fost reţinuţi de poliţiştii argeşeni pentru violare de domiciliu şi complicitate la şantaj, urmând să fie prezentaţi marţi în faţa magistraţilor pentru stabilirea măsurilor preventive. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cei doi sunt soţia, respectiv fiul unui piteştean reţinut anterior pentru şantaj. ‘Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna mai 2020 şi până în prezent, soţul, respectiv tatăl celor în cauză, ajutat de aceştia, ar fi pretins şi primit, prin constrângere, de la un bărbat de 60 de ani, aproximativ 14.000 de lei, în contul unei sume împrumutate de fiul său. Pentru a obţine banii, cei trei ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa persoanei vătămate din judeţul Olt, pe care ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă’, se precizează în comunicat. IPJ Argeş reaminteşte că poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au realizat, pe 27 ianuarie, prinderea în flagrant a bărbatului de 48 de ani, imediat după ce acesta a primit suma de 2.500 de lei, solicitată prin ameninţare de la victimă. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care împotriva sa a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.