AcasăStiri generaleArgeş: Tânăr de 26 de ani reţinut pentru proxenetism şi înşelăciune

Argeş: Tânăr de 26 de ani reţinut pentru proxenetism şi înşelăciune

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Curtea de Argeş, suspectat de comiterea infracţiunilor de proxenetism şi înşelăciune, a fost reţinut de poliţişti. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, tânărul mai era cercetat pentru fals, uz de fals şi loviri sau alte violenţe. ‘Din cercetări s-a stabilit că, începând cu anul 2017 până în prezent, cel în cauză ar fi determinat mai multe persoane să practice prostituţia în mai multe ţări din Europa, precum Austria şi Germania, înlesnind această îndeletnicire prin facilitarea şederii în aceste ţări şi prin promisiuni de acordare de protecţie. De asemenea, cel în cauză ar fi falsificat pe un contract de vânzare-cumpărare, semnătura proprietarei unui autoturism, iar ulterior, prin această modalitate, ar fi înstrăinat autoturismul, cauzând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de euro’, se arată în comunicat. Anchetatorii au efectuat şi o percheziţie domiciliară în acest caz, fiind descoperite şi ridicate mai multe sisteme de calcul, suporţi de memorie şi înscrisuri cu valoare probatorie. Suspectul a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, iar miercuri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, procurorii dispunând cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks