Trei bărbaţi din judeţul Argeş, suspectaţi de înscenarea unui eveniment rutier, au fost reţinuţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat vineri, într-un comunicat, că cei trei bărbaţi, unul de 28 de ani din localitatea Miceşti şi doi piteşteni cu vârstele de 31 şi 32 de ani, sunt cercetaţi într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, înşelăciune, tentativă la înşelăciune, fals în declaraţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
‘Din cercetările efectuate, a rezultat că cei în cauză au avizat două societăţi de asigurări cu privire la producerea, în ziua de 01 iunie a.c., a unui eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme cu valoare de piaţă ridicată, eveniment rutier care ar fi fost înscenat. În urma celor declarate de cei implicaţi, având calitatea asumată de conducători ai autovehiculelor implicate, societatea la care una dintre maşini avea încheiat contract de tip CASCO a decontat, cu titlu de despăgubiri, suma de 18.560,23 de lei’, se precizează în comunicatul IPJ Argeş.
Pentru celelalte două autovehicule a fost întrerupt cursul decontării despăgubirilor, ca urmare a cercetărilor desfăşurate de poliţişti.
Anchetatorii au efectuat şi patru percheziţii domiciliare în Piteşti, Bascov şi Miceşti, pentru identificarea de mijloace de probă.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei vineri să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.