Un incendiu provocat intenţionat a distrus, în noaptea de marţi spre miercuri, o auto-rulotă şi un autoturism aflate într-o parcare din municipiul Piteşti, alte trei maşini din apropiere fiind afectate de căldura degajată. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului izbucnit în cartierul Exerciţiu. ‘Iniţial, incendiul a plecat de la auto-rulotă şi s-a propagat la unul dintre autoturisme. Ambele au ars în proporţie de 80%. Totodată, din cauza degajării de căldură, încă trei maşini au fost afectate şi s-a degradat vopseaua şi geamurile laterale’, precizează ISU Argeş. Conform aceleiaşi surse, cauza incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere.