Arhiepiscopia Iaşilor: Racla cu moaştele Sf Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie

0
229

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a anunţat, marţi seara, că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a fi depusă pe baldachinul din curte. ‘În noul context creat, racla cu sfintele moaşte nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă pe baldachinul din curte în data de 8 octombrie, ci atunci când numărul mare de credincioşi ar impune acest lucru. Asta înseamnă că poate fi scoasă oricând până pe 13 octombrie, dar nu mai târziu de această zi ce premerge sărbătoarea din data de 14’, a spus preotul Constantin Sturzu. În contextul pregătirilor pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie şi al interdicţiei anunţate de autorităţi pentru pelerinii din afara Iaşiului de a participa la această sărbătoare, Arhiepiscopia Iaşilor a transmis un comunicat de presă prin care reaminteşte că pelerinajul la moaştele sfintei se desfăşoară de aproape 400 de ani. ‘Începând cu anul 1641, pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfăşurat cu participarea credincioşilor care şi-au asumat acest act de credinţă. Sfintele moaşte, element esenţial de mărturisire a credinţei creştin ortodoxe, reprezintă dovada concretă că atunci când omul dobândeşte harul Duhului Sfânt, trupul său primeşte darul sfinţeniei de care se pot bucura, apoi, cei ce se închină cu credinţă. Astăzi, precum de secole, Biserica, prin întreaga sa implicare în domeniul social şi medical, a dovedit că se preocupă de sănătatea trupească a oamenilor. Deopotrivă, Biserica este îndatorată să se îngrijească şi de sănătatea sufletească a credincioşilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de nelinişte, deznădejde, frică şi confuzie lăuntrică. Participarea la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva constituie pentru mulţi un prilej de întărire în vremurile de cumpănă prin care trec’, se menţionează în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. În acelaşi comunicat se precizează că ‘de la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităţilor depuse în slujba sănătăţii oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade’. ‘Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întăreşte această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca şi autorităţile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioşilor, în continuarea aceleiaşi încrederi cu care au fost învestiţi, în calitatea lor de cetăţeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înţeleagă de către toţi că între libertăţile fundamentale se numără şi dreptul oamenilor de a-şi manifesta liber şi neîngrădit convingerile religioase. Este evident că întreaga societate se află într-un moment dificil, în care se impun măsuri pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor. În acelaşi timp, nu se poate uşor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iaşi pentru orice alt motiv, mai puţin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva’, se menţionează în documentul de presă. Credincioşii care nu pot să vină la Iaşi la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva sunt rugaţi de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor să se roage şi să participe la Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie în parohiile de care aparţin. ‘Credincioşii care nu vor putea veni la sărbătoarea din 14 octombrie sunt rugaţi să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat pelerinajului în timp de rugăciune, să participe la Sfânta Liturghie în parohiile lor, să convertească în fapte de milostenie pentru cei bolnavi resursele pe care le-ar fi folosit pentru pelerinaj. Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum şi pelerinilor care nu pot veni la Iaşi din cauza restricţiilor impuse, exprimându-şi nădejdea că pentru aceştia va veni cât mai curând şi clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaşte’, conchide comunicatul transmis de către Arhiepiscopia Iaşilor. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat luni seara, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă. ‘Referitor la organizarea sărbătorilor religioase şi care este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor sau pelerinilor din alte localităţi. Acest lucru este extrem de necesar, pentru că riscul major nu este numai participarea la faţa locului, riscul major este pe durata transportului în autocare. Dacă se stă într-un autocar, într-o maşină sau mijloc de transport ore, este suficient să fie o singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi cei care au călătorit cu mijlocul de transport infectaţi acasă. Acest lucru trebuie să fie limitat. Sărbătorile se fac, doar că participanţii vor fi doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă’, a precizat Raed Arafat AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: AGERPRESS