AcasăStiri generaleArhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia: 750 de locuri de cazare disponibile pentru...

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia: 750 de locuri de cazare disponibile pentru refugiaţi, la mănăstirile Dumbrava şi Sighişoara

Circa 750 de locuri de cazare sunt disponibile pentru refugiaţii din Ucraina la mănăstirile din Dumbrava, judeţul Alba, şi Sighişoara, judeţul Mureş, unde joi erau ocrotiţi zeci de adulţi şi copii ucraineni, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

‘La această oră, în Arhiepiscopia Alba Iuliei sunt disponibile 750 de locuri de cazare: 300 în judeţul Alba, dintre care 100 la Mănăstirea ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ de la Dumbrava, şi 450 în judeţul Mureş, dintre care 100 la Mănăstirea ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ de la Sighişoara. În prezent, la Mănăstirea Dumbrava sunt ocrotiţi 40 de adulţi şi 15 copii ucraineni, iar la Mănăstirea Sighişoara sunt cazate şase mame şi patru copii’, se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei, din protopopiatul Blaj, judeţul Alba, au fost transportate la Mănăstirea Dumbrava o tonă de cartofi, 300 de kilograme de alimente neperisabile (conserve, făină, orez, paste făinoase şi zahăr), produse de igienă, 10 saci cu îmbrăcăminte, 10 pături noi, o saltea nouă pentru copii şi 50 de perechi de încălţăminte pentru iarnă, toate valorând aproximativ 30.000 de lei.

Şi în municipiul Târnăveni, judeţul Mureş, sunt disponibile locuri de cazare pentru zece persoane.

‘Totodată, în localităţile Păucişoara şi Abuş (judeţul Mureş – n.r.) pot fi găzduite trei mame şi şase copii. Toţi aceştia vor beneficia de cazare şi hrană pe o perioadă nedeterminată. De asemenea, reprezentanţii protopopiatului Târnăveni au transmis faptul că sunt dispuşi să asigure transportul persoanelor care vor fi găzduite în localităţile menţionate’, se mai arată în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks