AcasăStiri generaleArhiepiscopia Sucevei cere şi sprijinul populaţiei pentru a contribui la ajutorarea refugiaţilor...

Arhiepiscopia Sucevei cere şi sprijinul populaţiei pentru a contribui la ajutorarea refugiaţilor din Ucraina

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor solicită sprijin material şi bănesc din partea celor care vor să doneze pentru a contribui la ajutorarea ucrainenilor care se refugiază din cauza războiului din ţara lor.

Într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, AGERPRES, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor arată că, în permanenţă, caută să sporească ajutorul acordat cetăţenilor ucraineni care, din cauza războiului, se refugiază în România.

”Am oferit spaţii de cazare, masă caldă, transport şi asistenţă, tuturor celor care ne-au cerut ajutorul. Am asigurat permanenţa în două puncte de interes: la punctul vamal Siret şi la gara Burdujeni, unde, voluntari vorbitori de limbă ucraineană, au oferit pachete cu mâncare, cazare sau transport. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie şi de sprijinul dumneavoastră, pentru a putea susţine demersurile începute”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că s-a deschis un cont în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 şi unul în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, cu menţiunea sprijin refugiaţi Ucraina.

Totodată, se pot trimite alimente neperisabile sau alimente de tip conservă, pături, lenjerii, saltele, perne, pilote, jucării, medicamente, cartele telefonice cu minute sau credit, produse pentru igienă personală (în special pentru femei şi copii) sau chiar produse de menaj.

Locaţia unde pot fi aduse toate acestea pentru a fi donate este Aşezământul de copii ‘Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi’, Calea Bucovinei, nr. 201 Rădăuţi, jud. Suceava, CP 725400, Telefon: 0330 566 441.

De asemenea, orice spaţiu de cazare disponibil, pe care doriţi să-l puneţi la dispoziţie familiilor refugiate, vă rugăm să ni-l transmiteţi.

Se pot cere detalii în punctele de asistenţă de la vamă şi de la gara Burdujeni sau apelând numerele de telefon: 0751 156 235 – Arhim. Iustin Tănase şi 0740 314 777 – Pr. Ionel Maloş. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks