Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, îndeamnă, în pastorala adresată clerului şi credincioşilor din eparhie, la solidaritate, rugăciune şi fapte de ajutorare a persoanelor vârstnice, care se confruntă în ultimii ani de viaţă cu neputinţe şi suferinţe, precum şi a celor întristaţi de ‘sărăcie şi necaz’.
‘Anul 2023 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, când atenţia noastră trebuie să se îndrepte spre acestea, făcându-le să se bucure de Înviere ‘cu bucurie negrăită şi preaslăvită’ (…). Au nevoie de bucurie, mai ales în ultimii ani de viaţă când bătrâneţea este însoţită de un cortegiu de neputinţe şi suferinţe. Totodată, noi suntem datori de a aduce bucuria Învierii celor bolnavi în spitale şi în case, celor întristaţi de sărăcie şi necaz şi tuturor celor apăsaţi de greul zilei de azi şi de teama zilei de mâine. Prin rugăciune, fapte de ajutorare şi solidaritate, putem să le împărtăşim acestora speranţa şi bucuria Învierii spre a-i face să înţeleagă că bucuria în credinţă şi bucuria prin cruce reprezintă o cale regală ce ne conduce la părtăşia cu Dumnezeu şi la ‘înnoirea vieţii’ (…)’, spune Arhiepiscopul Irineu.
Înaltul ierarh ortodox adaugă şi că ‘oricâţi nori întunecaţi ar putea să apară la orizontul omenirii’, acum este celebrat triumful strălucitor al bucuriei pascale.
‘Dacă un vânt puternic îngreunează drumul popoarelor, dacă marea istoriei devine furtunoasă, nimeni nu trebuie să cedeze descurajării şi neîncrederii. Hristos este ‘viu în vecii vecilor’ (…), gata să ajute la nevoie. În lumea noastră marcată de conflicte violente între popoare, de confuzie şi de instabilitate, noi suntem chemaţi să trimitem raze şi unde de bucurie către toţi aceia care sunt trişti, melancolici, pribegi, însinguraţi, istoviţi şi zdrobiţi’, arată Arhiepiscopul.
Irineu mai spune că bucuria omenească şi bucuria creştină sunt două realităţi diferite ce se integrează în Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.
‘Când experimentezi bucuria, caracterul uman cunoaşte un fel de transfigurare: lumea ni se dăruieşte nouă, iar noi suntem recunoscători să trăim bucuria ca experienţă a plinătăţii de sens, care deschide viitorul şi întăreşte speranţa în suflet. (…) În primul rând, bucuria credinţei se intensifică şi se statorniceşte atunci când omul are o relaţie iubitoare cu Dumnezeu, fără Care toate lucrurile devin sumbre şi dificile. Această relaţie se concretizează prin rugăciune, eliberare de patimi şi pocăinţă, prin cuvânt bun şi vieţuire virtuoasă. (…) În al doilea rând, creştinul se bucură şi păstrează bucuria în inima sa atunci când manifestă iubirea milostivă faţă de aproapele său. (…) Bucuria egoistă nu are viaţă lungă, pe când bucuria dăruirii este cea care rămâne pentru totdeauna. (…) Deci, avem datoria să ne bucurăm de binele semenilor şi să suferim când ei sunt întristaţi’, conchide înaltul ierarh.
