AcasăStiri generaleArhiepiscopul Percă, noul preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România

Arhiepiscopul Percă, noul preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti Aurel Percă a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România (CER) de către episcopii diecezani romano-catolici şi episcopii eparhiali greco-catolici. ‘Arhiepiscopul Aurel Percă va continua mandatul de trei ani început de Înalt Preasfinţia Sa Ioan Robu în luna mai 2019, fiind, conform Statutului CER, coordonatorul lucrărilor şedinţelor comune şi reprezentantul episcopatului catolic şi al Bisericii Catolice din România. Funcţia de preşedinte CER a Mons. Ioan Robu, actualmente Arhiepiscop emerit de Bucureşti, a încetat odată cu acceptarea din partea Sfântului Părinte Papa Francisc a retragerii sale din misiunea deţinută în Arhidieceza de Bucureşti la împlinirea vârstei de 75 de ani, conform canoanelor Bisericii Catolice’, se arată într-un comunicat al CER transmis, miercuri, AGERPRES. Prima misiune de reprezentare a noului preşedinte CER va avea loc vineri şi sâmbătă, când IPS Aurel Percă va participa la reuniunea plenară online a Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), organism bisericesc care reuneşte toţi preşedinţii Conferinţelor Episcopale de pe continentul european (nu doar din Uniunea Europeană). Mandatul de vicepreşedinte CER continuă să fie exercitat de către Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Lucian Mureşan. ‘Conferinţa Episcopilor din România se întruneşte de două ori pe an şi îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte Papa. Anul acesta întâlnirea a fost amânată de două ori din cauza pandemiei’, se mai arată în comunicatul semnat de secretarul general al CER, preotul Francisc Ungureanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks