AcasăStiri generaleArhiepiscopul Tomisului: Dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim...

Arhiepiscopul Tomisului: Dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiţi de boală

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a declarat, luni, că Boboteaza va fi sărbătorită la malul mării la fel ca în fiecare an, la manifestările religioase ce vor fi organizate pe 6 ianuarie, în Portul Tomis, fiind aşteptaţi aproximativ 10.000 de credincioşi, pentru care sunt pregătite peste 110.000 sticle cu aghiasmă. Potrivit lui IPS Teodosie, dacă oamenii se ascund de sărbători, înseamnă că vor să fie biruiţi de boală, iar în perioada de pandemie slujbele religioase trebuie înmulţite. ‘Sărbătorile trebuie să învingă pandemia, dacă ne ascundem de sărbători însemnează că vrem să fim biruiţi de boală. Întrucât vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfinţeniei, multe raze de sfinţenie vor fi mâine şi poimâine asupra apei care se sfinţeşte şi asupra oamenilor care vin la această sfinţire. Tocmai de aceea am pregătit, ca în fiecare an, Boboteaza. Vom face procesiune în Portul Tomis, unde este foarte larg ca oamenii să nu stea înghesuiţi, le dăm şi toate instrucţiunile, invit şi jandarmeria şi poliţia să fie printre oameni, ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem slujba ca în fiecare an, pentru că slujbele nu se schimbă în pandemie, ci rămân aceleaşi, noi trebuie să înmulţim slujbele în pandemie. Eu îmi făceam înainte acatistul în taină, acum îl fac public, pentru oameni, să îi încurajez şi să fie în rugăciune cu noi’, a declarat arhiepiscopul Tomisului, într-o conferinţă de presă. El a spus că apa sfinţită luminează sufletele enoriaşilor şi combate bolile şi microbii. ‘Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toţi, toţi ne vom lumina la faţă cu aceste daruri ale Bobotezei şi luând apa sfinţită se vor lumina şi sufletele noastre, această apă sfinţită va combate şi bolile şi toţi microbii, ne va înfrăţi mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoieşte. Şi trebuie să ne înfrăţim mai mult, să biruim orice frică pentru că frica aduce boală. Să nu mai fiţi stăpâniţi de frică, ci stăpâniţi de entuziasm. Omul care are entuziasm şi crede, se roagă, nădăjduieşte în Dumnezeu, nu păţeşte, nici boala nu se apropie de el, căci Dumnezeu biruieşte şi bolile şi pe cel viclean şi duşmănia dintre noi Dumnezeu o biruieşte’, a afirmat Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că cei circa 10.000 de oameni aşteptaţi de Bobotează trebuie ‘să stea mai la distanţă’ unul de celălalt, existând loc în zona Portului Tomis pentru toţi, iar cei care nu cred în această sărbătoare ‘să stea deoparte, nu să critice şi să nu-i oprească pe cei ce cred’. ‘Noi vom ţine sărbătoarea ca întotdeauna, nu avem motive să anulăm sau să restricţionăm o sărbătoare. Sărbătoarea vine din cer, nu poate fi cerul supus pământului, ci pământul se supune cerului. (…) Noi nu am schimbat cu nimic. Le-am poruncit tuturor preoţilor să meargă, doar să aibă mască şi mănuşi. Ce să schimbăm? Nici nu se schimbă rânduielile bisericii, rânduielile bisericii rămân aceleaşi, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, Hristos ieri, astăzi şi în veci acelaşi este. Cum este Hristos acelaşi, sărbătorile sunt aceleaşi, eu nu inventez nimic, eu nu micşorez cele ale lui Dumnezeu că nu se cuvine’, a declarat arhiepiscopul. Conform acestuia, în apa Mării Negre vor fi aruncate trei cruci, în numele Sfintei Treimi. IPS Teodosie a menţionat, totodată, că s-a sfătuit cu autorităţile locale privind organizarea evenimentelor religioase de Bobotează. ‘Chiar şi autorităţile îşi dau concursul, m-am sfătuit, nu suntem în nicio tensiune, dimpotrivă suntem în comunicare, în comuniune, să ştiţi. Ce vine de la Bucureşti e al Bucureştiului, dar noi suntem în Constanţa, tradiţiile din Constanţa sunt unice, că aici sunt tradiţiile apostolice şi rânduiala care se face unde este şi Dunăre şi mare. Dunăre mai au şi alţii, dar mare nu au alţii. Pentru noi marea este Iordanul nostru care ne copleşeşte şi trebuie mai departe să rămânem mulţumitori lui Dumnezeu că avem aceste daruri şi frumuseţi naturale’, a declarat arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a informat că în Ajunul Bobotezei va merge după sfinţirea apelor la Constanţa şi la Hârşova. ‘În Ajunul Bobotezei vom începe slujba Sfintei Liturghii la cinci şi un sfert ca să avem timp, la şapte şi un sfert, să fim afară la sfinţirea apei, înainte de ora opt să putem începe să îmbuteliem sticlele cu agheasmă care vor fi împărţite în ziua de 6, de Bobotează. De asemenea, tot mâine, în Ajunul Bobotezei, voi merge la Hârşova la Dunăre, că noi avem şi mare, avem şi Dunărea, şi la ora două vom face şi acolo sfinţirea apei, unde s-a creat deja o tradiţie, vin căruţe cu cai, cu butoaie, vin credincioşi care vor fi şi ei cu grijă la respectarea regulilor de acum. Iar poimâine, de asemenea, după Boboteaza de aici, voi avea la 14.45 la Ovidiu slujbă, exact pe faleza cea nouă (…) apoi la ora 17, miercuri, vom avea slujba Vecerniei, la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol. Şi la Sf. Ioan Botezătorul din Constanţa vom avea slujbă joi dimineaţa la ora 8.30. Slujba de Bobotează va începe la 8.30 şi vom ieşi în procesiune la ora 11, 11 şi un sfert şi vom merge în Portul Tomis’, a informat IPS Teodosie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks