‘Hristos Se naşte, slăviţi-L. Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L. Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul. Şi cu veselie, lăudaţi-L popoare, că S-a preamărit’ este îndemnul adresat creştinilor de către arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.
‘Iată bucuria cea mai mare din univers s-a revărsat şi în această noapte de mântuire. Dumnezeu Cuvântul cel născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut pe pământ, din Fecioara Maria, a luat firea omenească şi a unit-o cu firea lui dumnezeiască pentru totdeauna. A devenit unul dintre noi. A luat chip de om şi neputinţele noastre asupra Lui, şi le-a vindecat. A luat trup din Fecioara sfântă, şi ne-a dăruit nemurirea. S-a făcut Prunc la sânul Preacuratei pentru a ne înveşnici pe noi, neamul omenesc cel căzut’, se arată în mesajul de Crăciun transmis de IPS Teodosie.
Potrivit acestuia, Naşterea Domnului este cea mai mare veste bună a istoriei, refacerea deplină a firii umane prin unirea cu Dumnezeirea, apogeul fiinţei create şi anticiparea veşniciei în sânul vremelniciei universului creat.
‘Naşterea lui Dumnezeu din sânul pururea fecioresc al preacuratei Maici este planul din veşnicie al Preasfintei Treimi, este proiectul de desăvârşire a universului creat prin unirea Celui necreat cu omul, este gândul de taină al Sfintei Treimi. E desfăşurarea cerească a planului lui Dumnezeu, îndrăgostit pentru veşnicie de om. Dumnezeu vine la noi în smerenie ca să sufere în locul nostru, ca să pătrundă în iadul pe care cu sârg l-am strâns în inimile cătrănite şi să ne smulgă din abisul iluziilor care duc la moarte şi la iad şi să învieze din morţi împreună cu noi. (…) Căci Întruparea Fiului lui Dumnezeu e izbăvirea de ignoranţă, de păcat, de iluzie şi de moarte. De ignoranţă, pentru că Hristos dăruieşte umanităţii înţelepciunea Evangheliei, puterea de a pătrunde în inima fiinţei prin unirea cu Dumnezeu. De păcat, pentru că Pruncul Dumnezeu ne iartă păcatele prin Crucea pentru care a venit în lume. De iluzie, pentru că ne dezvăluie zădărnicia materiei, a averii, a puterii şi a plăcerii pe pământ, învăţându-ne să ne ridicăm la viaţa în Duhul Sfânt, la agonisirea bunătăţii, la smerenia întemeietoare de viaţă şi la asceza curăţitoare de trup şi de suflet’, se arată în Pastorală.
Arhiepiscopul Tomisului spune că Dumnezeul cerurilor în braţele unei Fecioare ne învaţă să iubim, să fim blânzi şi smeriţi, să dăruim iubire şi să mângâiem.
‘Naşterea Domnului ne învaţă puterea libertăţii, mireasma adevărului, forţa iubirii care destramă moartea şi aduce învierea. Întruparea Domnului a omorât domnia plăcerii. Într-o lume cutremurată de durerea orgiastică a plăcerii fără sens, Hristos vine şi ne învaţă puterea fecioriei, fineţea înmiresmată a fidelităţii, valoarea familiei monogame, înflorirea umanităţii prin prunci, asceza ca poartă a vederii de Dumnezeu: ‘Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia, vor vedea pe Dumnezeu’. Întruparea Domnului a omorât împărăţia brutalităţii. Într-o lume a barbariei genetice, a sălbăticiei legilor inspirate de diavol, a violenţei fără sens, Hristos vine ca un Prunc, infinit de gingaş. Dumnezeul cerurilor în braţele unei Fecioare ne învaţă să iubim, să fim blânzi şi smeriţi, să dăruim iubire şi să mângâiem. Ne învaţă că Dumnezeu e Împăratul Prunc, infinit de puternic în iubirea lui rănită de nimicnicia noastră’, transmite IPS Teodosie.
El subliniază, totodată, că naşterea Domnului Hristos trebuie să ne deschidă mintea şi inima.
‘Crăciunul nu e doar un ospăţ de bunătăţi, ci mai ales Marele Ospăţ al Liturghiei, împărtăşirea noastră cu Hristos cel euharistic, unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie. Nu e doar lumini şi străluciri pământeşti, ci mai ales lumina lui Hristos în inimă, care luminează tuturor. Nu e doar întâlnirea cu cei dragi în jurul mesei, ci întâlnirea de Taină cu Pruncul Dumnezeu care doreşte să se nască în inima fiecăruia dintre noi. Nu e doar revederea cu părinţii sau copiii, ci e întâlnirea în Liturghie cu sutele de strămoşi ai noştri care zac în morminte cu trupul, iar sufletele lor aşteaptă rugăciunea şi milostenia noastră. Nu e doar serbare şi petrecere, ci mai ales e Sărbătoarea inimii pline de Dumnezeu, de iubire şi de adevăr’, se arată în Pastorală.
Conform înaltului prelat, războiul e decăderea supremă a umanităţii, iadul instaurat pe pământ.
‘Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de frica morţii şi de restricţiile exagerate şi isterice ale anilor trecuţi. La teroarea viruşilor, noi, creştinii, am răspuns cu bucuria Liturghiei. La ameninţarea morţii, noi am intensificat iubirea. La amenzile absurde, noi am pus genunchii la rugăciune. (…) Nu putem uita groaza celor morţi de boală, de incendiile din spitale, de lipsă de medici şi de medicamente, de interdicţiile absurde. Suntem cutremuraţi cum am putut pierde libertatea prin frică. Dar Dumnezeiasca Liturghie a sfărâmat ororile celui viclean şi ale slugilor lui. Acum suntem ameninţaţi cu durerea fără de leac a războiului. E decăderea supremă a umanităţii, care l-a dat afară pe Dumnezeu din inimă şi din lume. Războiul e iadul instaurat pe pământ. Ne rugăm la Dumnezeu, Pruncul cel infinit de blând, să risipească gândurile de război ale stăpânilor vremelnici ai acestei lumi, să fulgere peste cei înverşunaţi în gânduri de ură şi de răzbunare’, afirmă arhiepiscopul Tomisului.
IPS Teodosie le urează fraţilor creştini un Crăciun plin de lumină, pace şi binecuvântare.
‘Vă încredinţez de iubirea mea necontenită pentru fiecare dintre frăţiile voastre. Vă pomenesc cu lacrimi la fiecare Dumnezeiască Liturghie, căci sunt al vostru şi sunteţi în inima mea. Mă doare cumplit durerea celor bolnavi şi singuri, a celor orfani şi pierduţi, a celor sărmani, şi îndemn mereu preoţii şi credincioşii la milostenie, la filantropie şi la ajutorarea aproapelui. (…) Întru slava Preasfintei Treimi, în lumina Pruncului Dumnezeu născut în Betleem şi în inimile noastre, vă încredinţez iubirii lui Dumnezeu şi vă urez un Crăciun plin de lumină, de pace şi de binecuvântare’, transmite arhiepiscopul Tomisului.