Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a stabilit că nu s-au respectat prevederile legale la delegarea serviciului de salubrizare către compania Romprest.
‘După Curtea de Conturi şi ANRSC, o nouă instituţie a statului îmi dă dreptate. (…) Primul lucru făcut atunci când am intrat în primărie a fost să încep un audit la Primăria Sectorului 1. În urmă cu 8 luni de zile am solicitat Ministerului de Finanţe (condus la vremea aceea de domnul Florin Cîţu) să ne ajute şi să trimită o echipă de inspecţie de la Direcţia Economico-Financiară pentru a verifica gestiunea fondurilor publice din Sectorul 1. Astfel, timp de 6 luni de zile, Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a verificat ce s-a întâmplat cu fondurile publice din Sectorul 1. Iar astăzi a sosit procesul-verbal al controlului şi recunosc că nu mă aşteptam ca dimensiunea furtului din bani publici în Sectorul 1 să fie la acest nivel’, a scris Armand, joi, pe Facebook.
Ea a precizat că, în urma controlului, a rezultat că acest contract de delegare a fost încheiat şi s-a derulat ‘în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale’, inclusiv în ceea ce priveşte tarifele facturate de Romprest şi plătite de Primăria Sector 1 din fonduri publice, ‘fără bază legală şi contractuală”.
Clotilde Armand a menţionat că inspectorii de la Ministerul Finanţelor au stabilit că, prin Actul adiţional nr. 11, fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 şi la Romprest, încheiat pe 16 septembrie 2019, tarifele au fost modificate în sensul creşterii, ‘fără bază legală şi/sau contractuală”.
Conform procesului-verbal, consecinţa economică este reprezentată de ‘prejudicii aduse fondurilor publice din bugetul local al Sectorului 1’ în valoare de 243.896.931 lei. Inspectorii de la Finanţe au menţionat că Sectorul 1 va recupera creanţa bugetară în valoare de 243.896.931 lei de la Romprest şi de la persoanele răspunzătoare, adaugă primarul.
Potrivit inspectorilor, ”Romprest reclamă că Sectorul 1 nu ar raporta toate sumele pe care Romprest consideră că Sector 1 le-ar datora către Romprest. Ori, în contextul în care Sector 1 a plătit către Romprest fără bază legală şi contractuală, în sarcina Romprest regăsindu-se o creanţă a bugetului local în valoare de 243.896.931 lei, reclamaţia Romprest, conform căreia Sector 1 nu ar raporta toate ca plăţi restante valoarea tuturor facturilor emise, nu poate fi luată în calcul”.
Clotilde Armand a anunţat că va înainta procesul-verbal către DNA, pentru că există deja un dosar. De asemenea, Direcţia Economico-Financiară a înaintat către organele de urmărire penală raportul.
‘Cine trebuie să plătească pentru acest jaf din bani publici trebuie să o facă. Politicieni, funcţionari şi diverse autorităţi care au ales să nu vadă realitatea. Nimic din ce facem nu este în zadar. Chiar dacă compania de salubrizare continuă şantajul lăsând voit gunoiul pe străzile din Capitală, noi vom merge până la capăt’, a transmis Armand.