Aproximativ 200 de opere de artă contemporană aparţinând unor artişti români consacraţi, apreciaţi pe scena internaţională a artei, dar şi artişti emergenţi care abordează teme actuale din societate vor fi prezentate pe 26 septembrie în cadrul Licitaţiei ‘Colecţii Eclectice de Artă Românească’, a anunţat Artmark.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, vor fi scoase la licitaţie nouă opere semnate Constantin Piliuţă, care au preţuri de pornire între 250 şi 300 de euro.
Pentru preţul de pornire de 1.000 de euro este scoasă la licitaţie lucrarea ‘Edgar Allan Poe’, realizată de Adrian Ghenie. Aceasta este una dintre cele şapte lucrări care ilustrează seria ‘Nevermore’ dedicată poemului ‘The Raven’ scris de Poe.
‘Dresor (În adoraţia naturii)’, o lucrare semnată de ieşeanul Felix Aftene, are preţul de pornire de 6.000 de euro, a precizat Artmark.
Mircea Suciu este prezent în licitaţie cu ‘Spiritual View’ şi ‘Industrial Poetry’, care au preţul de pornire de 500 de euro, iar Arina Bican cu ‘Social Behaviour’, care are preţul de pornire de 1.500 de euro.
Alţi artişti prezenţi în licitaţia din 26 septembrie sunt Mihai Mureşan, Florin Ciulache, Lucian Smău, Liviu Mihai, Irlo, Klemi Uveges, Filip Letinu.
Lucrările sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă, expoziţia fiind deschisă de luni până duminică în intervalul orar 10,00 – 20,00. Intrarea este gratuită, iar vizita este completată de un tur oferit de consultanţii de artă prezenţi.