Mai multe opere de artă contemporană românească vor fi scoase la licitaţie în data de 7 iulie, cel mai mare preţ de pornire fiind cuprins între 20.000 şi 35.000 de euro, aparţinând unei lucrări de Ştefan Câlţia, se precizează într-un comunicat transmis de Artmark.
Potrivit sursei citate, în cadrul Licitaţiei Artmark de Artă Postmodernă şi Contemporană vor fi prezenţi artişti precum Adrian Ghenie, Ştefan Câlţia, Sabin Bălaşa, Horia Bernea, Gheorghe Fikl sau Felix Aftene.
Printre artiştii contemporani preferaţi ai colecţionarilor se află Ştefan Câlţia, care este prezent în licitaţie cu şapte lucrări ce au preţuri de pornire variind de la 250 de euro la 20.000 de euro.
De altfel, cel mai mare preţ de pornire în cadrul acestei licitaţii aparţine tot unei opere semnată de Ştefan Câlţia, respectiv ‘Coşul cu sânziene’, estimată de casa de licitaţie la 20.000-35.000 de euro.
De asemenea, va fi scoasă la licitaţie şi o operă a artistului Gheorghe Fikl, despre care se precizează că ‘reprezintă o apariţie rară în licitaţiile de artă contemporană’. Este vorba de opera ‘Baroc’, care are o evaluare de 18.000-25.000 de euro.
Un alt artist contemporan prezent în licitaţie este Felix Aftene, a cărui lucrare de mari dimensiuni ‘Armonie în zori’ are o evaluare de 7.000-12.000 de euro.
În comunicat se mai precizează că în cadrul licitaţiei din 7 iulie va fi prezentă şi o operă a celui mai cunoscut artist român la nivel internaţional, Adrian Ghenie. Este vorba de o lucrare de grafică, ce are preţul de pornire de doar 1.000 de euro.
‘Nevermore’ face parte din ciclul portretelor realizate de artist în tehnica serigrafiei de colaj, iar o lucrare din aceeaşi serie a fost adjudecată pentru 17.000 de euro în cadrul uneia dintre licitaţiile Artmark de artă contemporană de anul trecut, se precizează în comunicat.
Totodată, la licitaţie vor fi prezente şi lucrări ale unor artişti tineri, printre care se numără Obie Platon, Irlo, Oana Farcaş, Ştefan Ungureanu sau Nicolae Comănescu, ale căror lucrări încă pornesc de la preţuri accesibile, de doar câteva sute sau mii de euro.
În comunicat se mai arată că cele 150 de opere de artă contemporană pot fi vizitate în expoziţia de la Palatul Cesianu-Racoviţă, accesul fiind gratuit, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.
Tot acolo, vizitatorii interesaţi de un artist sau o operă au posibilitatea să primească recomandări din partea consultanţilor de artă, mai precizează sursa citată,