Aproximativ 200 de piese rare – mobilier realizat în celebre ateliere europene sau româneşti, vase din materiale rare ori obiecte decorative din colecţiile Marina Dimitropolous, Emanuel Isopescu, Moise Weinberg, Garabet Avachian, Herman Moser şi Prinţul Ghyka – vor fi scoase la vânzare, pe 6 octombrie, la licitaţia de design interior organizată de Casa Artmark – ‘Case frumoase. Licitaţia de Design Interior, de la Clasic la Mid-Century Modern’.
Din colecţia Marina Dimitropolous – important colecţionar al artei româneşti şi nu numai -, în licitaţie se regăseşte o garnitură de salon în manieră Empire, formată din canapea, pereche de fotolii şi patru scaune, fiind şi una dintre cele mai valoroase piese din cadrul licitaţiei. Piesa, decorată cu bronzuri şi tapiţată cu mătase, a fost achiziţionată de Marina Dimitropolous dintr-un atelier din Paris şi are, în licitaţie, un preţ de pornire de 3.000 de euro. Din aceeaşi colecţie provine şi canapeaua Biedermeier, realizată în atelier austro-ungar, care are preţul de pornire de 1.500 de euro. Colecţia Marina Dimitropolous reuneşte vitrine în manieră Empire, comode în stil Regence, cutii Art Deco, o masă Sorrento, decorată cu furnir, dar şi vase din argint achiziţionate de la celebre case de licitaţii din Occident.
Din colecţia lui Moise Weinberg, important colecţionar de artă din perioada interbelică provin două loturi în stil Art Nouveau cu preţul de pornire de 400 de euro fiecare – o pereche de scaune decorată cu irişi stilizaţi şi un lampadar de mari dimensiuni din fier forjat, decorat cu trandafiri, de la 1915. Colecţia Moise Weinberg reunea, pe lângă tablouri semnate de Grigorescu, Vermont, Petraşcu, Iser, şi piese de mobilier de mare valoare. Multe piese din colecţia lui Weinberg se găsesc în prezent în marile muzee din Bucureşti.
O apariţie rară este colecţia fostului prezentator TV Emanuel Isopescu, care reuneşte câteva piese de mobilier realizate în secolele XIX-XX. O piesă remarcabilă, cu preţul de pornire de 800 de euro, este canapeaua în manieră Louis Philippe, fiind creaţia unui atelier austro-ungar, ori perechea de fotolii în manieră Louis al XV-lea, realizată de atelier francez, ce are preţul de pornire de 600 de euro.
Piesele licitaţiei sunt expuse până pe 6 octombrie la Palatul Cesianu-Racoviţă şi pot fi admirate în regim gratuit de luni până duminică în intervalul orar 10,00-20,00.