AcasăStiri generaleASE a achiziţionat imobilul din Piaţa Romană nr. 8; campusul va ocupa...

ASE a achiziţionat imobilul din Piaţa Romană nr. 8; campusul va ocupa întregul semicerc al pieţei

Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti a anunţat, luni, finalizarea demersului de achiziţionare a imobilului aflat în Piaţa Romană nr.8, cunoscut sub denumirea ‘Casa Sabba Ştefănescu’, clădire în stil art nouveau, construită în anul 1903 după planurile arhitectului Oscar Maugsch.

‘Campusul celei mai bune universităţi economice din ţară va ocupa, astfel, întregul semicerc din cunoscuta Piaţa Romană, dominată arhitectural de superbul Palat al ASE, în continuarea căruia se află ‘Casa Nanu-Muscel’ (a cărei restaurare completă se apropie de final, iar noua clădire de spaţii de învăţământ se află într-o etapă avansată a lucrărilor de construire) şi ‘Casa Sabba Ştefănescu’, proaspăt intrată în patrimoniul universităţii noastre’, informează reprezentanţii ASE într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, achiziţionarea noului imobil permite concentrarea structurilor administrative ale instituţiei în jurul Palatului ASE, contribuind, astfel, la asigurarea eficienţei, eficacităţii proceselor administrative ale universităţii.

Valoarea tranzacţiei a fost de 6.800.000 euro, sursa de finanţare fiind asigurată din venituri proprii, prin deblocări de solduri, realizate de către Ministerul Educaţiei, se menţionează într-un comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks