AcasăStiri generaleAsociaţia Emblematic România: O trilogie dedicată fostului diplomat Mihnea Constantinescu - în...

Asociaţia Emblematic România: O trilogie dedicată fostului diplomat Mihnea Constantinescu – în curs de apariţie şi lansare

Trilogia ‘Mihnea Constantinescu – Emblematic România’, o serie de trei volume organizate pe cele trei mari domenii la care fostul ambasador a avut contribuţii importante – diplomaţie, diplomaţie energetică şi memoria Holocaustului, va vedea în curând lumina tiparului.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Emblematic România, transmis luni AGERPRES, volumele conţin mărturiile a peste 60 de personalităţi din cele trei domenii şi reliefează într-un stil documentar atât imaginea omului şi profesionistului Mihnea Constantinescu cât şi a unei epoci interesante din istoria României.

‘Coordonatorii ediţiilor au fost bine aleşi pentru fiecare domeniu în parte. Pentru Diplomaţie, domnul Filon Morar, diplomat de carieră, iar pentru Diplomaţie energetică, doamna Elena Ratcu, consilier la Consiliul Mondial al Energiei – Comitetul Naţional Român. Pentru Memoria Holocaustului grupul de coordonare a ediţiei a fost constituit din elevi ai Complexului Educaţional Laude-Reut din Bucureşti îndrumaţi de profesorul de diplomaţie, domnul Octavian Sofronea, asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti’, precizează sursa citată.

Trilogia ‘Mihnea Constantinescu – Emblematic România’ va fi lansată în curând cu sprijinul mai multor parteneri – Ministerul Afacerilor Externe, Universitatea Politehnica Bucureşti, Complexul Educaţional Laude-Reut Bucureşti, cu susţinerea Ambasadei Statului Israel în România.

Mihnea Constantinescu (1961 – 2018) a avut o carieră de peste 30 de ani în poziţii de maximă responsabilitate ca funcţionar public şi diplomat. A fost asistent personal al premierului Petre Roman, şef de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1990-1991), iar după alegerile parlamentare din 1992 şef de cabinet al lui Mişu Negriţoiu, la vremea respectivă ministru de stat pentru coordonare, strategie şi reformă în Guvernul Văcăroiu.

În paralel, Mihnea Constantinescu a obţinut diploma de doctorat în energie nucleară la Universitatea Politehnica, unde va rămâne asistent şi lector universitar până în 2005.

În 1996, a fost cooptat de Adrian Severin în echipa Ministerului Afacerilor Externe. A îndeplinit funcţiile de şef de cabinet şi director politic al MAE sub mai mulţi miniştri de Externe, până în 2004, când a fost numit şef de cancelarie al premierului Adrian Năstase (2004) şi apoi al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008).

După această dată, Mihnea Constantinescu îndeplineşte funcţia de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, specializat în probleme de energie.

În 8 iulie 2016 a fost numit, prin decret al prim-ministrului, ambasador – coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică. În 2012 a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfăşurându-şi activitatea în aparatul propriu de lucru al premierului.

De asemenea, Mihnea Constantinescu a deţinut calitatea de liaison diplomatic pentru Casa Regală în Ministerul Afacerilor Externe din 2001, iar în 2010 a fost invitat să facă parte din Consiliul Regal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks