Primarii din Asociaţia Municipiilor din România (AMR) regretă trecerea în nefiinţă a lui Daniel Ştefan Drăgulin, primarului Călăraşiului şi vicepreşedinte al AMR, despre care spun că a fost un coleg de nădejde şi un profesionist care şi-a dedicat o parte însemnată din viaţă activităţii în slujba administraţiei publice locale. ‘Ne despărţim cu durere de un om deosebit, un coleg de nădejde şi un profesionist care şi-a dedicat o parte însemnată din viaţă activităţii în slujba administraţiei publice locale. În aceste momente dificile, suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!’, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Municipiilor din România transmis luni.