Asociaţia Oraşelor din România (AOR) cere Guvernului să respecte termenul de zece zile lucrătoare pentru consultarea structurilor asociative în cazul proiectului de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, aflat pe masa Executivului. ‘Timpul de o zi – de la comunicarea ‘Proiectului de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene’ către Asociaţia Oraşelor din România – este unul care face imposibilă consultarea membrilor asociaţiei, analizarea măsurilor propuse şi evaluarea consecinţelor acestora, care prin acte succesive menţine prorogarea unor termene şi plafonarea de venituri la nivelul anului 2018. Prin urmare, nu putem decât să cerem Guvernului să respecte prevederile art 86, alin. (2) şi (3) din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cât şi a celor din Legea nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, garantându-i colaborarea noastră promptă şi onestă’, conform unui comunicat de presă al AOR. Asociaţia, reprezentantă a 216 oraşe mici şi mijlocii, îşi exprimă ‘dorinţa şi deschiderea către dialog cu administraţia centrală’, dar subliniază şi importanţa respectării prevederilor legale stabilite la art. 4, alin. (6) din Carta Europeană a Autonomiei Locale, pe care România a ratificat-o în anul 1997, preluate de legislaţia naţională în Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Potrivit acestor prevederi, autorităţile administraţiei publice centrale iniţiatoare ale unui proiect de act normativ ‘au obligaţia să consulte’ structurile asociative cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de supunerea spre adoptare/aprobare a oricărui proiect de act normativ care priveşte în mod direct administraţia publică locală şi/sau care are impact asupra colectivităţilor locale. În cazul proiectelor de acte normative cu caracter urgent, termenul poate fi redus la 10 zile lucrătoare. Conform AOR, consultarea structurilor asociative recunoscute prin Codul administrativ (Asociaţia Comunelor din România; Asociaţia Oraşelor din România; Asociaţia Municipiilor din România, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România) este ‘o obligaţie’ pentru autorităţile administraţiei publice centrale iniţiatoare ale unor proiecte de acte normative, ‘menită să realizeze un dialog productiv’ şi ‘nicidecum să menţină un act formal, menit să mimeze respectarea legii’ în litera şi spiritul ei. ‘AOR este hotărâtă să fie în continuare partener activ în realizarea de proiecte de acte normative, în beneficiul colectivităţilor locale, ştiut fiind faptul că dispunem de o expertiză care trebuie să fie luată în seamă şi pe care o vom folosi pentru a răspunde pozitiv ori de câte ori vom fi solicitaţi, dar nu mai poate accepta, sub nicio formă, practica continuată a guvernelor de a elimina AOR şi celelalte structuri asociative ale unităţilor administrativ teritoriale de la masa dialogului’, se mai arată în comunicat. Marţi, Asociaţia Municipiilor din România critica la rândul său intenţia Guvernului de a adopta, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare fără consultarea structurile administrative ale administraţiei publice locale. Salariile şi sporurile bugetarilor se vor menţine în 2021 la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2020, valoarea punctului de amendă rămâne la 145 lei, iar voucherele de vacanţă în cuantum de 1.450 lei vor fi acordate şi anul viitor, însă vor fi emise doar în format electronic, prevede proiectul de act normativ publicat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Actul normativ mai prevede că pensiile de serviciu ale unor categorii de bugetari, precum personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei, la fel ca pensiile militare de stat.