Situaţia în materie de drepturi ale femeilor se înrăutăţeşte peste tot în lume, atenţionează asociaţii feministe într-un raport publicat luni, ce recomandă ca acest subiect să fie abordat pe scena diplomatică, informează AFP, scrie Agerpres.
Dreptul la avort revocat de Curtea Supremă în SUA, interdicţia de a studia sau de a ocupa unele locuri de muncă pentru femei în Afganistan sau restricţii de acces la contracepţie în Polonia… Regresele în materie de drepturi ale femeilor „se înmulţesc peste tot în lume”, denunţă într-un raport Fundaţia Jean-Jaures şi asociaţia feministă Equipop.
„Nicio regiune nu este ferită” în faţa acestui fenomen de regres care se produce în condiţiile în care „grupuri foarte diverse se aliază împotriva drepturilor femeilor”, comentează Lucie Daniel, avocat al Equipop.
Statele situate la antipozii eşichierului politic, grupările politice de extremă dreapta, mişcările religioase fundamentaliste: acţiunile anti-drepturi „sunt adesea rodul unor alianţe heteroclite”, subliniază raportul.
Aceste mişcări „extrem de bine organizate” sunt „conectate unele cu altele” şi „finanţate în mod generos”, ceea ce le permite să avanseze, să menţină statu quo-ul sau să provoace regrese în materie de drepturi.
„Guvernul trebuie să ia măsuri în faţa acestor ameninţări”, apreciază Lucie Daniel, care vrea să provoace „o tresărire politică în Franţa”. „Am respirat un pic mai uşuraţi după cele mai recente alegeri în SUA şi în Brazilia”, care nu au fost câştigate de taberele conservatorilor, „însă capacitatea de a face rău a mişcărilor anti-drepturi rămâne puternică”, avertizează ea.
Franţa face parte dintre cele circa zece ţări care şi-au declarat intenţia de a pune în aplicare o politică externă feministă. Pentru aceasta, raportul recomandă să fie majorat „în mod substanţial” sprijinul financiar acordat asociaţiilor feministe şi să se facă din feminism „un subiect de diplomaţie prioritar”.
sursa – AGERPRES
Articolul Asociații: Situaţia privind drepturile femeilor se înrăutăţeşte peste tot în lume apare prima dată în Ecopolitic.