Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, marţi şi miercuri au fost emise coduri portocaliu şi galben de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Codurile meteo pe regiuni sunt: – Cod portocaliu de precipitaţii abundente sub formă ploaie pentru regiunile Smolian, Haskovo, Kârdjali, Sliven, Yambol şi Burgas, cu precipitaţii de până la 35-65 mm; – Cod galben de ploaie pentru regiunile Pazardjik, Plovdiv, Stara Zagora, Veliko Târnovo, Târgovişte, Şumen şi Varna, cu precipitaţii de până la 20-35 mm; – Cod galben de precipitaţii sub formă de ninsoare şi formare de polei în următoarele regiuni: Pernik, Sofia-regiune, Sofia, Loveci, Gabrovo, Pleven, Vraţa, Montana şi Vidin. În acest context, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES, autorităţile bulgare recomandă atenţie sporită în trafic, adaptarea vitezei, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie în condiţii de iarnă, respectarea semnalizărilor rutiere temporare montate şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol. Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei ‘Vămi’ din Bulgaria www.customs.bg; e-vigneta şi sistemul e-TOLL pe site-ul www.bgtoll.bg; situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare pe site-ul www.mvr.bg; starea vremii pe site-ul www.weather.bg; starea actuală a drumurilor pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei ‘Infrastructura Rutieră’ www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: www.mae.ro/node/51904, sofia.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteolaram.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.