Maratonul internaţional de la Beijing, programat duminica viitoare, a fost amânat pe termen nedefinit pentru a preveni orice risc de transmitere a Covid-19, cu 100 de zile înaintea Jocurilor Olimpice, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.
China a înregistrat, luni, 39 de noi cazuri de Covid-19, rămânând fidelă politicii sale ‘toleranţă zero’ faţă de coronavirus.
‘Maratonul de la Beijing a fost amânat pentru o dată nedeterminată pentru a se preveni de transmitere epidemică şi pentru protejarea eficace a sănătăţii şi securităţii jucătorilor, a personalului şi rezidenţilor’, au anunţat organizatorii într-un comunicat dat publicităţii.
Aproximativ 30.000 de alergători urmau să participe la competiţia programată pe 31 octombrie.
Maratonul de la Wuhan, care urma să reunească 26.000 de participanţi duminica trecută, unde noul coronavirus a fost identificat pentru prima oară, la finele lui 2019, a fost şi el anulat în ultimul moment din aceleaşi motive.
Beijing va marca miercuri 100 de zile până la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă, care vor debuta pe 4 februarie.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)