Teatrul de Comedie anunţă deschiderea înscrierilor pentru ediţia a XIII-a a concursului ‘COMEDIA ŢINE LA TINEri’, proiect care se adresează tinerilor regizori sub 35 de ani, data limită de trimitere a proiectelor fiind 5 iunie.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, proiectul premiat, care va fi anunţat pe data de 3 iulie, va intra în producţie la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, devenind parte din repertoriul acestuia.
Proiectele înscrise trebuie să ţină cont de Regulamentul concursului:
* Textul trebuie să fie unul de comedie/satiră românească sau universală, putând fi şi o adaptare sau o dramatizare după un text în proză;
* Textul trebuie să conţină un număr de maxim şase personaje;
* Decorul propus va trebui să fie minimal, întrucât spaţiul de depozitare nu permite decoruri mari;
* Proiectul va fi conceput pentru Sala Nouă (datele tehnice ale spaţiului scenic pot fi solicitate la adresa ana.teodorescu@comedie.ro);
* Regizorii care aplică trebuie să aibă vârsta de cel mult 35 de ani;
* Suma alocată proiectului este de 100.000 lei, incluzând costuri de producţie decor şi onorarii echipa de creaţie, costuri drepturi de autor;
* Documente necesare înscrierii sunt: textul propus, conceptul regizoral, schiţe decor şi costume, propunerea distribuţiei, CV-ul regizorului, o înregistrare video cu un spectacol / examen realizat anterior (integral sau fragment).
Propunerile vor fi trimise în trei exemplare, în format fizic, la sediul Teatrului (str. Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, Bucureşti) şi electronic, la adresa de e-mail: ana.teodorescu@comedie.ro.
‘COMEDIA ŢINE LA TINEri’ este un proiect iniţiat în anul 2005, care promovează şi susţine tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist.
Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Vlad Cristache, Alexandru Mâzgăreanu sau Eugen Gyemant.
De asemenea, ediţiile anterioare au adus pe scena Teatrului de Comedie abordări teatrale inedite prin spectacolele semnate de tinerii regizori Dorin Boca, Irina Crăiţă-Mândră, Florin Liţă, Marina Diana Hanganu sau Teodora Petre. Aceste producţii sunt garanţia unui parcurs ascendent al artei regizorale din România.
În anul 2022, în cadrul Galei Premiilor UNITER, Teatrul de Comedie a primit ‘Premiul pentru susţinerea constantă a tinerilor regizori prin proiectul ‘COMEDIA ŢINE LA TINEri’ de la Sala Nouă’.