Noile măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 au fost deja aplicate în staţiunea Poiana Braşov, au susţinut, vineri, viceprimarul Sebastian Rusu şi prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, care s-au deplasat în staţiune pentru a verifica la faţa locului implementarea restricţiilor impuse de autorităţi joi.
Conform viceprimarului municipiului Braşov, Sebastian Rusu, vineri la prânz erau deja amenajate noi culoare astfel încât să nu se mai producă cozi la instalaţiile pe cablu, iar terasele din preajma pârtiilor nu mai servesc decât în regim de take-away, astfel încât în ultimele două săptămâni ale sezonului de schi – cât se estimează că ar mai putea dura acesta – să nu se mai producă aglomeraţia din ultimele trei luni.
‘Din punctul nostru de vedere, al administraţiei locale, ne-am făcut datoria’, a punctat Rusu.
Totodată, autorităţile au dat asigurări că, în perioada în care se va mai putea schia, se vor amplifica controalele.
‘Avem jandarmi montani care acţionează atât la cele două plecări, teleschiul Capra şi telegondolă, şi echipe mobile care acţionează pe schiuri, pe pârtie. Au fost mobilizate şi echipe de ordine publică din cadrul detaşamentului mobil al Grupării, care vor sprijini activitatea jandarmilor montani, de verificare atât la îmbarcare cât şi la coborâre din transportul pe cablu. Totodată, cu colegii de la Poliţie, vom colabora pentru a verifica respectarea măsurilor de către terase şi apre-ski-uri’, a precizat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Braşov, colonelul Cristian Elly Paliştan.
Totodată, el a precizat că, pentru perioada următoare, au fost suplimentate atât efectivele de jandarmi montani cât şi cele de ordine publică, cu şapte, respectiv şase jandarmi.