Audiobook-ul ‘Poveşti care fac bine’, o carte dedicată aniversării a 30 de ani de activitate a Asociaţiei SOS Satele Copiilor în România, reunind tot atâtea poveşti interpretate de voci cunoscute – artişti, oameni de televiziune, a fost lansată, vineri, la Librăria Cărtureşti Verona.
Cele 30 de poveşti, clasice sau aparţinând unor scriitori români contemporani, dar şi unui număr de 10 copii aflaţi în îngrijirea Asociaţiei SOS Satele Copiilor în România, sunt interpretate, printre alţii de Andreea Esca, Loredana Groza, Andreea Banică, Andreea Bălan, Corina Caragea, Ioana Cosma, Alexandra Uşurelu, Liviu Teodorescu, Fly Project, Călin Goia (Voltaj), Marius Moga, Radu Andrei Tudor.
Potrivit Corinei Taraş-Lungu, proiectul a debutat în anul 2019, când a asociaţia a amenajat un spaţiu dezafectat, pentru a-l transforma într-o bibliotecă special gândită pentru copii, în care s-au adunat, în decembrie 2020, la inaugurare, peste 1.000 de volume dedicate micuţilor.
‘În decembrie 2021, în urma unor ateliere de scriere creativă, pe care eu le-am susţinut împreună cu copiii, am lansat o carte, în parteneriat cu Editura Humanitas, numită ‘Mici scriitori pentru mari înţelepţi’. Volumul reuneşte textele unor copii care aveau atunci vârste între 7 şi 17 ani fiind ilustrată de artişti de la Clubul ilustratorilor. Am avut 18 copii implicaţi şi 18 artişti vizuali, alături de Irina Dobrescu, care a proiectat coperta. Acum, iată, lansăm acest audiobook cu poveşti, care chiar fac bine’, a declarat, pentru AGERPRES, Corina Taraş-Lungu.
În cadrul evenimentului, la care au luat parte, alături de directorul general al Asociaţiei SOS Satele Copiilor în România, Diana Podaru, copii din familia SOS Satele Copiilor în România, Andreea Bălan, Alexandra Uşurelu, Corina Caragea, Misha Miller şi Radu Andrei Tudor au citit câte un fragment din poveştile înregistrate.
Organizaţia SOS Satele Copiilor România oferă de 30 de ani o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească, îi susţine şi protejează pe cei care riscă să o piardă.
Peste 500 de copii şi tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniţi să rămână alături de părinţi.
La nivel naţional, SOS Satele Copiilor România derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunităţile de tineri, Asistenţă maternală), de întărire a familiei (Serviciile de Asistenţă Comunitară, Centrul de consiliere şi sprijin pentru copii şi părinţi, Centrul de zi), educaţionale (SOS Planet Afterschool), precum şi o serie de proiecte pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc, atât din sistemul de protecţie, cât şi din medii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor implementează şi programe dedicate familiilor din Ucraina.