AcasăPoliticaAUR a prezentat la Bistrița programul de guvernare „Reconstruim România”

AUR a prezentat la Bistrița programul de guvernare „Reconstruim România”

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat public, duminică, 02 iulie, la Bistrița, programul de guvernare în 15 puncte „Reconstruim România”, în faţa câtorva sute de membri de partid şi simpatizanţi.

Pe parcursul evenimentului, printr-o transmisiune în direct, s-a anunțat faptul că spitalul mobil al AUR reprezentat de Caravana Medicală „AUR pentru SĂNĂTATE!” a ajuns la Bacău, în localitatea Răcăciuni, sat Gheorghe Doja.

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a spus îndeplinirea proiectului Caravana Medicală „AUR pentru SĂNĂTATE!” reprezintă încă o mostră a faptului că AUR ceea ce spune si face.

Caravana Medicală AUR a ajuns la Bacău, iar începând de luni, 03 iulie, ora 10:00, locuitorii din localitatea satul Gheorghe Doja, comuna Răcăciuni, precum și cei din împrejurimi, pot merge pentru a primi asistență medicală, pentru a analize sau consult.

În cuvântul de deschidere al evenimentului de la Bistrița, coordonatorul pentru politici publice AUR, Ramona Ioana Bruynseels, a arătat că România trece printr-un moment foarte sensibil al istoriei sale. Potrivit acesteia, din nefericire românii au ajuns să nu mai creadă în nimeni și în nimic, nu mai cred în stat, nu mai cred în Guvern, nu mai cred în politicieni.

„Se simt dezamăgiți, și-au pierdut speranța și nu prea mai cred nimic din ce li se spune. Oamenii, știm cu toții, au nevoie să creadă în ceva, în cineva, au nevoie de modele, de lideri, de un program care să îi aducă împreună, de un plan care să îi facă să se simtă, din nou, parte a națiunii române. După atâția ani în care am fost dezbinați este cazul să ne dăm mâna din nou. Acest plan poate să fie reconstrucția României”, a spus coordonatorul AUR pentru politici publice.

Președintele AUR, George Simion, a arătat că în unele sondaje de opinie AUR este la egalitate cu PSD. „Nu am venit să acuzăm, nu am venit să arătăm cu degetul, dar ce s-a întâmplat în România este simplu de înțeles pentru un copil de școală. L-au omorât pe Ceaușescu în 1989 doar pentru a putea fura, pentru a se putea îndestula și tot ei au rămas cu puterea vopsindu-se unii în politicieni de stânga și alții în politicieni de dreapta. Dar, de fapt, este același sistem. Pentru prima dată după 33 de ani noi am pus bazele unei formațiuni politice patriotice care nu poate fi șantajată și care merge până la capăt pentru recâștigarea independenței și suveranității României”, a spus liderul AUR.

Potrivit acestuia, dacă nu înțelegem să mărim salariile și veniturile, dacă nu înțelegem să schimbăm cumva administrația și să fim principalii beneficiari ai resurselor naturale ale României, nu vom face nimic.

„Nu avem o oaste hămesită, disperată, care să caute locuri călduțe în statul român, locuri de muncă. Vă zic un mesaj clar: în AUR vii să dai pentru țară, nu vii să iei pentru ține! Ce propune AUR în programul de guvernare este o primărie la 5000 de locuitori. În locurile unde e prea departe primăria lăsăm un ghișeu pentru a lucra cu cetățenii, deservit de maxim 2 persoane, având ca țintă pe cei mai vulnerabili dintre noi. Nu contabil, secretară, consilieri șamd. De ce vă spun asta? V-am spus: 2600 de angajat la Consiliul Județean Bistrița. La începutul anilor 2000, România avea 800 de mii de angajați în sectorul public. Acum avem peste 1.300.000 și ne întrebăm de ce ne merge rău. Și de asta ne merge rău. (…)

Pentru mai multă democrație propunem alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin și respectarea voinței poporului român, adică Parlamentul să aibă 300 de parlamentari. O decizie bună sau o decizie rea, este o decizie a poporului român care a fost chemat la urnele de vot, iar ea trebuie îndeplinită. Guvernarea AUR va fi compusă din 12 miniștri, nu din 18 – 20 cât sunt în guvernarea Nicu și Marcel și din maxim 50 de secretari de stat. (…)

Atâta timp cât taxarea pe muncă este de 47%, cum vă așteptați ca majoritatea patronilor din România să nu fie niște oameni care acționează în afara legii? Care plătesc o parte din salariu, salariul minim legal, și altă parte la negru. Sunt forțați antreprenorii români să fie penali. Propunerea AUR este ca pentru primii 5000 de lei taxarea muncii să fie de 25%, cum este peste tot în Europa. Or să vă spună că avem printre cele mai mici taxări ale muncii. Vă mint! În timpul iobăgiei, iobagul era obligat să lucreze pentru stat 52 de zile pe an. Dintr-o săptămână, un român, joia și vinerea le muncește pentru stat, e taxarea muncii, iar miercurea plătește TVA-ul.

George Simion a arătat că „în momentul acesta, ce se cheamă pensie este, de fapt, o batjocură. La fel ca și ajutorul pentru persoanele care cu adevărat sunt vulnerabile și au un handicap de gradul I sau II, primesc 500 de lei, pensie de 1100 de lei, hai 2000 de lei. Poți să trăiești cu 2000 de lei? În momentul acesta și pentru acele bugete ne împrumutăm pe piețele externe pentru consum. Așa ceva este de neimaginat. Singura motivație pentru care România trebuie să se împrumute pe piețele externe este pentru dezvoltare”.

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a subliniat că AUR, prin aceste dezbateri publice, dă măsura interesului pe care partidul îl manifestă față de opinia românilor în cadrul efortului de reconstrucție a României.

„Sănătatea și învățământul au fost permanent subfinanțate, prost conduse, folosite în interes particular sau de grup și, în general, tratate ca niște Cenușărese ale societății românești. Lucrul acesta trebuie să înceteze. AUR poate să facă ordine și în aceste domenii, să creeze cadrul necesar pentru o dezvoltare normală a noilor generații și pentru o întreținere, așa cum se cuvine, a sănătății națiunii. De ce avem nevoie? În primul rând, avem nevoie de curaj, de a scăpa de frică. Frica această poate fi înlăturată prin implicare. Frica ce vă ține deoparte trebuie abandonată și, de asemenea, trebuie ca împreună să înlăturăm frica de aceste două zone extraordinare ale societății românești, mă refer la școală și la spitale. Este inadmisibil să ne fie frică să ne trimitem copiii la școală pentru că vor fi îndoctrinați, vor fi spălați pe creier, vor fi deturnati de la o evoluție firească, cum, de asemenea, este inadmisibil să ne fie teamă de a intra într-un spital ca să nu ieșim de acolo cu picioarele înainte. Știm că acestea nu sunt frici nejustificate și fără temei în realitate. Din păcate, ni se oferă motive zi de zi și aproape ceas de ceas”, a spus liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu.

Articolul AUR a prezentat la Bistrița programul de guvernare „Reconstruim România” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks