Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) lansează un apel la preşedinţii României şi Republicii Moldova, Klaus Iohannis şi Maia Sandu, precum şi la cele două parlamente, să iniţieze ‘cât mai rapid’ discuţii şi negocieri ‘pentru a deschide calea reunirii celor două state locuite majoritar de români’.
‘În contextul agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, România are responsabilitatea protejării etnicilor români din afara graniţelor de nord şi de est. Cel mai bun aranjament de securitate şi bunăstare pentru locuitorii Republicii Moldova este intrarea sub umbrela NATO şi integrarea în UE prin reunificarea cu România. Contextul actual reprezintă, totodată, un prilej pentru înfăptuirea unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional, prin revenirea definitivă a populaţiei dintre Prut şi Nistru între graniţele României’, precizează, marţi, AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentanţilor acestui partid, unirea este ‘un act în profundă consonanţă cu spiritul construcţiei europene’, care mizează pe cooperare şi integrare pentru asigurarea păcii în Europa.
‘Acest pas ar reprezinta o rezolvare firească, după model german, a divizării naţiunii române’, susţine AUR.