AUR a informat joi că nu se opune vaccinării, ci doar contra obligativităţii acesteia, menţionând că intervenţiile sau tratamentele medicale trebuie să fie ‘opţionale’ şi ‘liber consimţite’ de pacienţi. În opinia AUR, PNL şi USR PLUS încearcă să impună vaccinarea obligatorie ‘mascată’. ‘Alianţa pentru Unirea Românilor respinge categoric încercarea nedemocratică a coaliţiei PNL-USR PLUS de a impune vaccinarea obligatorie mascată, deoarece aceasta încalcă mai multe legi aflate în vigoare, cât şi libertăţi fundamentale. (…) Nu suntem împotriva vaccinării, ci doar contra obligativităţii. Orice intervenţie sau tratament medical trebuie să fie opţionale şi liber consimţite de pacienţi. Românii trebuie să fie informaţi în legătură cu posibilele reacţii adverse şi trebuie să existe şi o responsabilizare a autorităţilor de stat şi a producătorilor şi furnizorilor de vaccinuri privind calitatea acestora’, se arată într-un comunicat de presă al AUR, transmis joi AGERPRES. Potrivit comunicatului, AUR va depune mai multe amendamente în Comisia de sănătate şi familie pentru ‘eliminarea tuturor prevederilor legate de obligativitate, a tuturor sancţiunilor pentru pacienţii sau medicii care refuză vaccinarea şi va introduce garanţii pentru informarea corectă a pacienţilor’. ‘În momentul de faţă, legea vaccinării obligatorii încalcă art. 13 din Legea drepturilor pacientului potrivit căruia orice cetăţean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală, articolul 382 alin (1) din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006, articolul 22 din Constituţia României (orice persoană are dreptul la integritate fizică), Codul civil şi Convenţia de la Oviedo la care ţara noastră este parte. Solicităm să fie eliminate toate prevederile legate de vaccinarea obligatorie care sunt nelegale, neconstituţionale şi nedemocratice, amintind de practici totalitare’, a afirmat senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR.