Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au decis să părăsească plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului ca urmare a respingerii de către majoritatea PSD-PNL a amendamentului depus de AUR care prevede majorarea promisă a salariilor cadrelor didactice cu 40%.
„Din respect pentru profesorii români cărora le-ați promis 40% mărire începând cu 1 ianuarie 2024 am depus următorul amendament: se alocă suplimentar suma de 5.000.000 mii lei. Suma este menită să acopere minimul de 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pe 2024, conform prevederilor legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care prevede exact acest lucru. Dacă acest amendament nu trece, în semn de protest grupurile parlamentare AUR vor părăsi ședința”, a anunțat președintele AUR, George Simion, de la tribuna Parlamentului.
Acesta a precizat că AUR are mai multe amendamente dintre cele 8317 depuse pentru domeniul educației însă „am înțeles care este atitudinea dumneavoastră față de profesorii români”.
„Atâta timp cât nu respectați promisiunile făcute profesorilor și altor categorii sociale avem datoria să luptăm pentru respectarea acelor promisiuni. Am avut 8317 amendamente. Vorbeați ieri de lumea civilizată. Noi vrem că România să fie asemenea celorlalte țări civilizate în care profesorii să sunt tratați cu respect”, a spus George Simion.
Președintele AUR a reiterat solicitarea făcută cu o seară înainte premierului Marcel Ciolacu de a demisiona dacă nu majorează cu 40% salariile profesorilor, așa cum a promis. „Reiterez solicitarea pe care am făcut-o marți seara premierului Marcel Ciolacu: dacă nu marește cu 40% salariile profesorilor să demisioneze! Nu mai putem continua cu această impostură, cu această umilire a românilor”.
Articolul AUR refuză să ia parte la mascarada PSD și PNL în privința bugetului național pentru 2024 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro