„Klaus Iohannis se gândește la viitor și a pus PNL-ul la treabă. A început să le găsească slujbe actualilor consilieri prezidențiali. Pentru că, de zece ani, președinția comunică bine și eficient, consilierul de la Comunicare va primi un post la Consiliul Național al Audiovizualului. Omul de la Economic merge la BNR, cei de la Cultură și Politică Externă vor fi trimiși ambasadori în Letonia și la Vatican, alții se încălzesc pentru a ajunge pe listele PNL pentru parlamentare”, scrie, pe Facebook, liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, candidat la prezidenţiale.
„Unii l-ar putea bănui pe Iohannis de generozitate și recunoștință, dar, mai degrabă, e vorba de instinct de conservare. Dacă oamenii ăștia, rămași șomeri, se apucă să își scrie memoriile și aflăm lucruri? Se întâmplă. De exemplu, un fost ziarist de casă, actualmente contestatar, a ajuns la concluzia că Iohannis nu mai are nimic de oferit și a început să scrie lucruri. Ba că, la început de mandat, înaintea unei vizite la New York, președintele a cerut expres o cameră cu o înălțime precisă față de podea a WC-ului , de au început să alerge ca nebunii diplomații români prin hotelurile din oraș, măsurând cu ruleta toaletele. Ba că, la vila de protocol de la Neptun s-a amenajat din bani publici un teren de golf cu un singur beneficiar, soțul doamnei Carmen. Nu e frumos, așa că, mai bine, îți iei niște măsuri de precauție.
“Toți oamenii președintelui” e titlul unei cărți celebre în SUA, după care s-a făcut un film, la fel de celebru, cu Robert Redford și Dustin Hofman. E o dramă politică ce descrie felul în care oamenii președintelui Nixon au pus la cale o operațiune de spionare și discreditare a adversarilor politici. La noi, dacă cineva s-ar apuca să scrie o variantă dâmbovițeană a acestei cărți, ar trebui să o intituleze “Oamenii buni ai președintelui și niște coincidențe nefericite”.
Un personaj ar fi Augustin Lazăr, fostul procuror general al României, numit în funcție de Klaus Iohannis. Lazăr este un om bun care, în calitate de procuror comunist bun, a condus comisia de liberări condiționate de la penitenciarul Aiud, pe unde au trecut mulți dizidenți anticomuniști. După 1989 ajunge șef la procuratura din Alba Iulia unde i-au trecut prin mână și două dosare penale grele ale lui Klaus Iohannis. Concidență, unul dintre dosare e repartizat de Lazăr unei procuroare care locuia pe aceeași stradă cu soții Iohannis. Altă coincidență, dosarele sunt închise rapid. Un asemenea om nu se putea irosi în provincie, dar problema era că România avea un procuror general, un domn, Tiberiu Nițu.
Dar n-a mai fost mult timp o problemă. Procurorul general al României a fost săltat în trafic de DNA-ul Codruței Kovesi pentru că, țineți-vă bine, demnitarul a mers cu o mașină cu girofar de la București la Pitești fără să aibă dreptul ăsta. Cum ar veni, abuz în serviciu și cheltuirea nejustificată a banilor publici. Privind retrospectiv, acuzația asta în epoca Iohannis, plină de avioane de lux și terenuri de golf, pare caraghioasă, dar dosarul “Girofarul” și-a făcut treaba: s-a eliberat locul pentru Lazăr.
Ulterior, după câțiva ani ca procuror general și cu o colaborare fructuoasă cu președintele, Lazăr s-a pensionat în plină procedură de revocare. Acum, probabil că Iohannis se întreabă, plin de nostalgie: o fi mulțumit domnul Lazăr cu pensia de 10.000 de euro? O fi fericită doamna Kovesi în Luxemburg?”, scrie Pavelescu.
Articolul Aurelian Pavelescu: Iohannis nu-şi plasează oamenii din jur pe posturi bănoase din generozitate, ci pentru că se teme că aceştia, rămaşi şomeri, ar începe să „dea din casă” la greu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro
