Acasă55Aurescu a vorbit despre 'susţinerea de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială...

Aurescu a vorbit despre ‘susţinerea de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei’ la Conferinţa ‘Reforma Ucrainei’

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, în intervenţia din partea României în cadrul Conferinţei ‘Reforma Ucrainei’, organizată în sistem hibrid, la Vilnius, că România susţine în continuare suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

Cu acest prilej, ministrul Aurescu a reiterat sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei şi pentru un proces de reformă cuprinzător şi incluziv, în baza angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană, România fiind primul stat membru al UE care a ratificat acest

document, în 2014.

‘Ca semn al îngrijorărilor profunde ale României cu privire la ameninţările prezenţei militare a Rusiei, Ucraina a fost invitată, pentru prima dată, la Trilaterala miniştrilor Afacerilor de Externe din România, Polonia şi Turcia, pe care am găzduit-o, pe 23 aprilie. În acelaşi timp, România a avut un mesaj puternic în ceea ce priveşte interesele de securitate ale Ucrainei, la Summit-ul ‘Bucharest 9′, găzduit de preşedintele României, pe 10 mai, când a participat şi preşedintele Biden. România a susţinut, de asemenea, aspiraţiile Ucrainei, la recentul Summit NATO’, a afirmat ministrul român.

Totodată, el s-a referit la poziţia României privind Ucraina.

‘O să profit de această ocazie pentru a reitera susţinerea de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru angajamentul nostru de a nu recunoaşte anexarea ilegală a Crimeei’, a arătat Aurescu.

În acest context, Aurescu a vorbit despre tema ‘conflictelor prelungite şi a implicaţiilor lor profund negative asupra bunăstării cetăţenilor şi a prosperităţii, securităţii şi dezvoltării pozitive a ţării’.

‘România acordă o importanţă strategică asupra discuţiei şi suntem foarte activi şi vocali în ceea ce priveşte punerea ei cât mai sus pe agenda europeană, dar şi la nivel euro-atlantic’, a evidenţiat Bogdan Aurescu.

Totodată, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES, ministrul român a subliniat importanţa eficientizării procesului de reforme şi necesitatea de a promova caracterul sustenabil al dezvoltării economice şi sociale, cu implicarea tuturor componentelor societăţii ucrainene, inclusiv a persoanelor aparţinând minorităţii române.

De asemenea, Aurescu a scos în evidenţă rolul central al Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv componenta de liber schimb, al cărei potenţial trebuie utilizat pe deplin. În plus, a arătat că reforma trebuie să se concentreze asupra cetăţenilor, pentru a răspunde aşteptărilor legitime ale acestora privind bunăstarea şi securitatea, sporind astfel coeziunea internă şi rezilienţa societală. El a accentuat şi importanţa investiţiilor în capitalul uman, ‘printr-un sistem educaţional eficient şi calitativ, care oferă oportunităţi oricărui student, indiferent de etnie şi limbă’.

Ministrul a subliniat că România, ca ţară vecină şi stat membru UE, este gata să folosească toate oportunităţile pentru a spori conectivitatea fizică cu Ucraina, investiţiile în infrastructură fiind esenţiale.

Ukraine Reform Conference este un eveniment internaţional organizat anual în sprijinul procesului de reformă din Ucraina, lansat în anul 2017 şi aflat la cea de-a patra ediţie. Precedentele trei ediţii au avut loc la Londra (2017), Copenhaga (2018) şi Toronto (2019).

Conferinţa reprezintă o platformă care reuneşte oficiali ucraineni şi din statele partenere ale Ucrainei, reprezentanţi ai UE, NATO, G7, comunităţii de afaceri şi societăţii civile. Între obiectivele principale ale conferinţei se regăsesc prezentarea stadiului procesului de reformă din Ucraina şi a priorităţilor Guvernului de la Kiev pentru anul următor, promovarea implicării comunităţii internaţionale în sprijinul procesului de reformă şi încurajarea investiţiilor în economia ucraineană.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks