Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat luni, înainte de reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, că este necesară ‘o discuţie legată de o abordare mai strategică a UE în ceea ce priveşte Rusia’. Relaţia UE – Rusia este una dintre temele reuniunii de la Bruxelles. ‘Bineînţeles că vom discuta azi şi despre sancţiuni şi, din ce ştiu de la colegii mei miniştri de Externe ai statelor membre, este o majoritate considerabilă ce susţine adoptarea de noi sancţiuni’, a afirmat Aurescu. El a subliniat importanţa unităţii în interiorul Uniunii Europene. ‘Pe termen lung, trebuie să fim mai uniţi, să colaborăm mai bine între statele membre, trebuie să arătăm unitate. De asemenea, trebuie să colaborăm mai bine cu instituţiile europene şi să ne coordonăm cu partenerii noştri, în special cu Statele Unite ale Americii, NATO, Marea Britanie. De asemenea, cred că este necesară o discuţie legată de o abordare mai strategică a Uniunii Europene în ceea ce priveşte Rusia. Avem cele cinci principii de bază, adoptate în 2016, ele reprezintă o bază minimă a relaţiei UE cu Rusia, dar cred că nu este destul, cred că avem nevoie de mai mult, cred că este momentul potrivit să discutăm despre adoptarea unei strategii privind relaţia dintre UE şi Rusia’, a explicat ministrul. Bogdan Aurescu a amintit că duminică seara s-a întâlnit, alături de alţi colegi miniştri din Uniunea Europeană, cu reprezentanţi ai staff-ului opozantului rus Aleksei Navalnîi pentru a vorbi ‘despre situaţia drepturilor omului în Rusia, despre adoptarea de noi sancţiuni legate de drepturile omului’. ‘De asemenea, am vorbit despre cum UE ar putea sprijini mai bine societatea civilă democratică din Rusia şi, în opinia mea, UE trebuie să îşi consolideze susţinerea pentru societatea civilă şi comunicarea cu publicul din Rusia, în general’, a spus ministrul de Externe. El a menţionat că discuţia despre relaţia cu Rusia are loc în contextul vizitei pe care Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a făcut-o la Moscova la începutul acestei luni. ‘Această vizită a însemnat pentru noi un fel de răscruce şi un punct de inflexiune. Este clar că trebuie să reanalizăm relaţia noastră cu Rusia, în contextul acestei vizite care a arătat că, din nefericire, Rusia nu este deschisă să aibă relaţii normale cu UE, dimpotrivă, vedem o atitudine tot mai categorică în ceea ce priveşte UE’, a punctat Bogdan Aurescu. În opinia sa, UE ar trebui ‘să avanseze’ sprijinul către ţările din Parteneriatul Estic. ‘Cred că UE ar trebui să avanseze sprijinul către ţările din Parteneriatul Estic, cu mai multe contacte politice, cu o bună pregătire a Summitului Parteneriatului Estic şi cred că avem nevoie de o abordare nouă, proaspătă asupra obiectivelor şi instrumentelor Parteneriatului Estic’, a spus şeful diplomaţiei române. El a amintit că România a sugerat includerea temei conflictelor din regiunea Mării Negre pe agenda unui viitor Consiliu de Afaceri Externe. Pe agenda discuţiilor de luni de la Bruxelles se mai află situaţia din Hong Kong, elaborarea Busolei Strategice a UE, precum şi un dialog prin videoconferinţă cu noul secretar de stat al SUA, Antony Blinken.