Sprijinirea Ucrainei este unul din demersurile importante ale României în perioada următoare, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Black Sea and Balkans Security Forum.
‘Ce este important pentru noi în viitorul apropiat este să continuăm să sprijinim Ucraina şi, în ceea ce priveşte România, vom face asta. Nu există loc pentru oboseala menţionată destul de mult zilele acestea. Nu există extenuare. Vom continua să ajutăm Ucraina pe toate dimensiunile. În al doilea rând, este important să continuăm presiunile asupra Rusiei, să izolăm Rusia. Toate aceste instrumente sunt valide: sancţiuni, izolarea în organizaţiile internaţionale, să ne asigurăm că nu va exista impunitate în ceea ce îi priveşte pe cei responsabili de crime împotriva umanităţii, crime de război, agresiuni. Şi cred că efortul de a păstra unitatea comunităţii transatlantice trebuie să fie un instrument funcţional’, a precizat Aurescu.
Şeful diplomaţiei române a spus că este îngrijorat de aşa-zisele referendumuri în teritorii ocupate ale Ucrainei.
‘Am menţionat, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe de la Praga, că trebuie să fim pregătiţi pentru acest scenariu şi să avem o reacţie adecvată’, a adăugat Bogdan Aurescu.