Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, vineri, pe directorul executiv al Autorităţii Europene a Muncii (ELA), ambasadorul Cosmin Boiangiu, context în care a exprimat sprijinul României pentru operaţionalizarea completă şi pentru funcţionarea eficientă a ELA, care îşi va transfera activitatea, în următoarele luni, de la Bruxelles la noul sediu de la Bratislava. Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, şeful diplomaţiei române şi directorul executiv al ELA au discutat despre procesul de operaţionalizare a autorităţii şi priorităţile de acţiune ale acesteia pentru perioada următoare, având în vedere importanţa acordată domeniului social la nivel european şi accentului pus asupra implementării Pilonului European al Drepturilor Sociale. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat satisfacţia pentru alegerea lui Cosmin Boiangiu ca primul director executiv al acestei agenţii europene şi i-a urat succes deplin în exercitarea mandatului. Totodată, ministrul a pledat pentru consolidarea colaborării cu şi între statele membre UE în vederea protecţiei sociale suplimentare a lucrătorilor europeni. El a salutat angajamentul directorului executiv al ELA de promovare susţinută, prioritară, a drepturilor lucrătorilor mobili în UE şi de asigurare a respectării acestora, cu evidenţierea aspectelor referitoare la facilitarea accesului la informaţii şi drepturile aplicabile în domeniu, combaterea muncii nedeclarate şi coordonarea inspecţiilor. Un alt element important subliniat de ministrul Afacerilor Externe, arată MAE, a vizat necesitatea adaptării liniilor de acţiune a ELA în contextul lecţiilor învăţate în urma gestionării pandemiei de COVID-19 şi abordarea cu prioritate a situaţiei categoriilor celor mai vulnerabile de lucrători europeni, precum cei sezonieri sau cei care activează în domenii precum îngrijirea la domiciliu. La rândul său, Cosmin Boiangiu a punctat rolul important al Autorităţii Europene a Muncii în asigurarea implementării uniforme a legislaţiei din domeniul social şi mobilităţii muncii în toate statele membre. Ca prioritate pe termen scurt, el a menţionat analiza provocărilor generate de pandemia de COVID-19 asupra situaţiei lucrătorilor mobili temporari şi sezonieri. Diplomatul român Cosmin Boiangiu a fost ales pe 22 octombrie 2020 ca primul director executiv al Autorităţii Europene a Muncii. El a efectuat în România prima sa vizită oficială, după ce s-a deplasat în Slovacia, ţara care va găzdui sediul ELA.