Acasă55Aurescu: Vom încerca să finalizăm cât mai rapid acordul privind asistenţa nerambursabilă...

Aurescu: Vom încerca să finalizăm cât mai rapid acordul privind asistenţa nerambursabilă acordată R. Moldova

Un nou acord privind asistenţa nerambursabilă acordată Republicii Moldova de către România va fi realizat ‘cât mai curând’, până la şedinţa comună a guvernelor celor două state, a anunţat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

El a susţinut o conferinţă de presă comună cu omologul său din Republica Moldova, Nicolae Popescu.

‘Am vorbit despre noul proiect de acord privind asistenţa nerambursabilă, care va înlocui acordul din 2010 privind grantul de 100 de milioane de euro – care, din păcate, a ieşit din vigoare în martie, deşi noi am depus eforturi, de la Bucureşti, pentru ca el să fie păstrat. Nu-i nimic, în orice fel de criză există şi o oportunitate. Vom face un acord şi mai bun, şi mai cuprinzător, cu mai multe domenii şi care să fie şi mai eficient’, a precizat Aurescu.

Omologul său din Republica Moldova a arătat că cei doi oficiali au convenit ca pregătirea şi semnarea documentului să avanseze ‘destul de rapid’.

‘Am discutat şi am convenit să avansăm destul de rapid pe pregătirea şi semnarea în curând a unui nou Acord de asistenţă nerambursabilă pentru Republica Moldova, care va îndeplini funcţiile Acordului de 100 de milioane semnat în 2010’, a afirmat Popescu.

Ministrul Bogdan Aurescu a completat că acest nou acord este ‘într-o fază finală de redactare a textului’.

El a adăugat că acordul va integra şi protocoalele adiţionale deja încheiate, amintind că, până în prezent, au fost încheiate şi au intrat în vigoare cinci astfel de protocoale adiţionale.

‘De asemenea, vom integra şi conţinutul protocolului adiţional 6 care nu a mai putut să fie finalizat din motivele pe care le-am explicat deja public, în aşa fel încât să putem, pe de o parte, să extindem domeniile de aplicabilitate ale acordului şi, în acelaşi timp, să-l facem mai eficient, deci vom lucra şi la mecanismul de implementare în aşa fel încât aplicarea acestui acord să fie mai rapidă, să fie mai sustenabilă şi mai vizibilă în acelaşi timp pentru a asigura impact mai bun pentru aceste proiecte pe care le vom finanţa în Republica Moldova’, a spus Aurescu.

Acesta a punctat că se fac eforturi pentru finalizarea acestui acord în aşa fel încât, cel târziu, la şedinţa comună de guvern documentul să fie semnat.

‘În ceea ce priveşte suma pe care o vom aloca noului acord, nu am ajuns încă la o decizie finală, dar examinăm posibilitatea de a creşte această sumă, cel puţin (…) până la nivelul sumei de 100 de milioane de euro, care era iniţială prevăzută, până în prezent fiind cheltuiţi în jur de 32 de milioane de euro, deci sunt disponibili aproape 68 de milioane de euro. Dar sperăm să putem, dar fără a face aici un angajament formal, definitiv, sper să putem să suplimentăm această sumă’, a adăugat ministrul român.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks