Organizatorii Campionatului Mondial de Formula 1 au anulat miercuri, pentru al doilea an consecutiv, Marele Premiu al Japoniei, care urma să aibă loc în luna octombrie, pe circuitul de la Suzuka, din cauza pandemiei de Covid-19.
Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al competiţiei se precizează că hotărârea de anulare a cursei nipone a fost luată ca urmare a evoluţiei situaţiei sanitare din Japonia, ţară care a găzduit în această vară Jocurile Olimpice şi se pregăteşte pentru startul Jocurilor Paralimpice.
După discuţii cu autorităţile din Japonia, ‘decizia de a anula cursa în acest sezon a fost luată de guvernul japonez, din cauza dificultăţilor legate de pandemia care persistă în această ţară’.
‘Formula 1 lucrează în prezent la detaliile calendarului revizuit şi va anunţa ultimele detalii în următoarele săptămâni. Am demonstrat în acest an şi în 2020 că ne putem adapta şi găsi soluţii în faţa incertitudinilor actuale şi suntem entuziasmaţi de nivelul de interes în privinţa găzduirii evenimentelor din Formula 1 în acest an şi în perioada următoare’, subliniază responsabilii Marelui Circ.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)