Autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu sunt invitatele Ministerului Culturii la cea de-a 48-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, care se va desfăşura în perioada 6-11 decembrie.
‘Ministerul Culturii reprezintă România pentru a şaptea oară la acest eveniment, după ce ţara noastră a avut, în 2014, statutul de invitată de onoare a târgului. Anul acesta, invitatele ministerului la Sofia, Bulgaria, sunt autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu, iar evenimentele organizate în standul naţional vor pune în lumină traducerile cărţilor lor în limba bulgară, dar şi rolul traducătorului în promovarea literaturii’, informează Ministerul Culturii, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Standul naţional va fi situat în Palatul Naţional al Culturii (NDK), în secţiunea dedicată participanţilor internaţionali, prezenţa României la târgul de carte din capitala Bulgariei bucurându-se în fiecare an de succes, evenimentele de la standul naţional fiind apreciate de public, autori, editori şi traducători.
Ca la fiecare ediţie, la standul României va avea loc un eveniment susţinut de traducătorul Hristo Boev care îşi va prezenta ultimele volume traduse în cadrul editurii Nordian.
De asemenea, sâmbătă, autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu şi oaspeţi din industria cărţii bulgare vor dezbate, în cadrul unei mese rotunde, rolul traducătorului literar în promovarea literaturii.
Moderarea şi traducerea în cadrul evenimentelor vor fi asigurate de Lora Nenkovska şi Vanina Bojikova, traducătoare de numeroase volume de literatură română contemporană în limba bulgară, promotoare ale culturii române în Bulgaria.
Potrivit comunicatului, participarea României, prin Ministerul Culturii, la acest târg de carte a contribuit, alături de programele de sprijinire a traducerilor aparţinând Institutului Cultural Român şi Traduki, la amplificarea numărului de titluri din literatura română contemporană publicate în limba bulgară.