Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) consideră că integrarea României în Spaţiul Schengen ar stimula şi mai mult relaţiile dintre români şi maghiari, care au ajuns la ‘un nivel fără precedent’, şi aminteşte că ţara noastră a aşteptat mai mult de 10 ani un răspuns favorabil deşi a îndeplinit criteriile de aderare.
Preşedintele ATRU, Gheorghe Cozma, a declarat luni, pentru AGERPRES, că aderarea României la Schengen ‘ar uşura naveta zilnică’ pentru mii de români care locuiesc în Ungaria dar muncesc în România sau copiii lor învaţă în ţara noastră, însă pe de altă parte ar stimula mediul de afaceri.
‘Spaţiul Schengen este una dintre cele mai concrete realizări ale Uniunii Europene. Intrarea României în acest spaţiu de liberă circulaţie, deşi a îndeplinit toate cerinţele, este amânată de peste zece ani. Aderarea ar schimba percepţia asupra frontierei. România şi Ungaria au interese comune ca parteneri strategici, ca state vecine, ca membri UE şi NATO. Din acest motiv, dar şi din alte motive, oamenii din ambele părţi ale frontierei au o relaţie bună. Raportul dintre cele două state este definit de o strânsă interdependenţă’, a spus Cozma.
El a declarat că România este a patra cea mai importantă piaţă de export pentru Ungaria şi a şasea cea mai importantă destinaţie pentru capitalul maghiar.
‘În România activează peste 12 mii de societăţi comerciale maghiare şi sunt peste 6.000 de societăţi mixte româno-maghiare în Ungaria. Dacă ne uităm la viaţa de zi cu zi, cooperarea a atins niveluri fără precedent, iar aceste tendinţe ar putea fi stimulate şi mai mult de integrarea României în Spaţiul Schengen datorită mobilităţii’, a declarat preşedintele ATRU.
El a mai spus că în ultimii ani ‘numărul de nopţi de cazare rezervate de călătorii români a crescut cu 60%’, iar mulţi ‘cetăţeni români din jurul graniţei se stabilesc în localităţi vecine din Ungaria şi fac naveta în România în fiecare zi’.
‘Integrarea ar uşura naveta zilnică, nu ar trebui să se mai stea la frontieră pentru control’, a adăugat Gheorghe Cozma.
Conform ATRU, în Ungaria există o comunitate formată din aproximativ 36.000 de români, concentrată în localităţi apropiate graniţei cu România. Cei mai mulţi români trăiesc în judeţul Bekes, de exemplu în oraşul Gyula, învecinat cu localitatea arădeană Vărşand, locuind aproximativ 5.000 de români.