O serie de evenimente de comemorare a Pogromului de la Iaşi din 1941 vor fi organizate, marţi, de Primăria Municipiului Iaşi şi Comunitatea Evreilor din Iaşi şi rabinul Josef Wasserman, preşedintele Fundaţiei pentru Promovarea Evreilor Români din Israel.
Potrivit unui comunicat de presă, acest moment special în istoria Iaşiului va fi marcat printr-o serie de evenimente şi manifestări, printre care opta ediţie a Marşului Vieţii. Evenimentul, care se va desfăşura la Cimitirul Evreiesc din Iaşi, marchează un moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale acestei comunităţi în dezvoltarea Iaşiului şi o reparaţie morală şi istorică a suferinţelor îndurate în timpul Pogromului de la Iaşi.
De asemenea, în cursul după-amiezii de marţi, la Primăria Iaşi va avea loc lansarea proiectului ‘Pogromul de la Iaşi. Memoria locurilor’. În cadrul acestui proiect a fost realizată o hartă digitală interactivă cu un traseu al principalelor evenimente şi spaţii urbane cu o simbolistică aparte în istoria Pogromului de la Iaşi. Au fost identificate 20 de astfel de locuri unde se vor monta panouri informative. Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Iaşi şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’.
În cursul serii, la Opera Naţională Română Iaşi va avea loc concertul ‘Neuitare’ susţinut de Paula Seling şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi în memoria victimelor Pogromului de la Iaşi.
Între 27 şi 29 iunie 1941 la Iaşi a avut loc unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, iniţiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autorităţile publice locale, împotriva cetăţenilor de etnie evreiască din oraş. În conformitate cu datele prezentate de autorităţile române, în cele trei zile au fost ucişi circa 13.000 de evrei.