„S-a trecut la faza pe dosare! Nu există judecător care în cariera lui să dea numai hotărâri comode, acceptate de toți sau pe placul publicului. Justiția, chiar și atunci când greșește, reprezintă o problemă tehnică, nu de concurs de popularitate. Ar fi prea simplu să spun că așa se întâmplă când te bagi în troacă, dar tot o s-o spun. Atunci când justiția, sau numai oamenii din justiție, renunță la obligațiile de rezervă și își pune poalele în cap e firesc să apără și efectele negative”, scrie, pe Facebook, avocatul Toni Neacşu.
„Repet, e regretabil să cauți judecătorii la hotărâri până găsești ceva care revoltă publicul și e imposibil să nu găsești la oricare. Atunci când spun că subordonarea problemelor reale din justiție intereselor politice(sau numai și alipirea întâmplătoare a celor două) va aduce acesteia din urmă mari prejudicii de autoritate, de imagine și un deficit uriaș de onorabilitate și respectabilitate la asta mă refer. Magistrații și dacă se ceartă ca chiorii între ei sau cu șefii lor, cum o facem cam toți pe la locurile noastre de muncă, ar trebui să o facă cu ușile închise și storurile trase la ferestre. O justiție care ajunge sa fie urmărită ca un reality show este o justiție care și-a ratat rolul într-un stat cât de cât funcțional”, spune acesta.
Sursa: Ecopolitic.ro





