Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, susţine că prin aprobarea de către Guvern a înfiinţării spitalului UMFST se acceptă la nivel naţional un nou model de asistenţă medicală legat direct de mediul universitar.
‘Guvernul României a aprobat astăzi o Hotărâre de Guvern prin care se înfiinţează Spitalul ‘George Emil Palade’, instituţie cu personalitate juridică, ca spital public, unitate sanitară cu paturi, în subordinea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş. Acesta va avea ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de specialitate, activităţi de învăţământ medical şi implementarea programelor naţionale de sănătate (…) Prin Hotărârea de Guvern de astăzi se aprobă nu doar înfiinţarea unui nou spital, decizie de o importanţă majoră pentru judeţul Mureş, dar se acceptă la nivel naţional un nou model de asistenţă medicală legat direct de mediul universitar, capabil să aducă excelenţa şi performanţa medicală mai aproape de pacienţi prin resursa umană înalt calificată şi prin accesul la tehnologie pe care universităţile îl au’, a anunţat Leonard Azamfirei miercuri pe Facebook.
Potrivit rectorului UMFST Târgu Mureş, demersul a fost susţinut de la început de Ministerul Educaţiei, prin ministrul Sorin-Mihai Cîmpeanu ‘care a înţeles imediat, în ciuda noutăţii abordării, beneficiul pentru învăţământul medical românesc, motiv pentru care a şi iniţiat Hotărârea de Guvern de înfiinţare a Spitalului’.
‘Proiectul, blocat artificial mult timp de funcţionari ai Ministerului Sănătăţii, a avut finalitatea dorită prin avizarea imediată a actului juridic odată cu preluarea poziţiei de ministru de către prof. dr. Alexandru Rafila. În prezent, conducerea Universităţii este preocupată de identificarea tuturor resursele financiare şi umane necesare pentru ca acest spital universitar să fie dat în funcţiune în cel mai scurt timp’, a arătat Azamfirei.