Şapte absolvenţi de liceu din judeţul Iaşi au obţinut media 10 la probele examenului de Bacalaureat, judeţul înregistrând o rată de promovare de 78% înainte de contestaţii, fapt care îl plasează pe poziţia a doua pe ţară.
‘La nivelul judeţului Iaşi, rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, este de 78%, în creştere faţă de sesiunea iunie-iulie 2020, când procentajul era de 71,42%, şi peste media naţională, de 73,9%. Acest procent de promovabilitate situează judeţul Iaşi pe locul doi în ierarhia naţională. Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 81,92%, comparativ cu 76,95% din sesiunea iunie-iulie 2020, iar pentru promoţiile anterioare – 35,02%, mai mare decât în sesiunea iunie-iulie 2020, când a fost de 27,96%’, a explicat Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Potrivit sursei citate, în această sesiune în judeţul Iaşi au promovat 3.980 de candidaţi, dintr-un total de 5.105 elevi prezenţi. Dintre aceştia, 3.829 provin din promoţia curentă, iar 151 – din promoţiile anterioare.
În această sesiune, şapte absolvenţi de liceu au obţinut media 10, judeţul Iaşi plasându-se şi în acest clasament pe poziţia a doua pe ţară.
Cele mai multe note de 10 – 92 – au fost obţinute la proba de Limba şi literatura română. La Matematică s-au obţinut 65 de note de 10, iar la Istorie – 80. Alte 377 note de 10 au fost obţinute la proba la alegere a profilului şi a specializării.
Contestaţiile pot fi depuse sau transmise în cursul acestei zile în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun sau transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi anunţate vineri.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea, echivalarea, susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea cel puţin a notei 5 la fiecare dintre acestea; şi cel puţin obţinerea mediei 6 la probele scrise.