AcasăStiri generaleBacău: Accident cu o victimă pe DN 11, la Helegiu; traficul se...

Bacău: Accident cu o victimă pe DN 11, la Helegiu; traficul se desfăşoară alternativ

O tânără în vârstă de 24 ani a fost transportată la spital cu mai multe răni după ce maşina pe care o conducea a fost accidentată de un camion, pe drumul naţional DN 11, în localitatea Helegiu, judeţul Bacău.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a declarat că, din impact, autoturismul a fost proiectat într-un parapet.

‘Un tânăr de 29 de ani, din judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă pe direcţia Bacău-Oneşti, într-o curbă la dreapta a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu partea laterală cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 24 de ani, din Târgu Trotuş. Din impact, autoturismul a fost proiectat în parapet. Şoferiţa a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Conducătorul auto al TIR-ul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier se desfăşoară alternativ în zona accidentului.

Poliţiştii continuă cercetările şi au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks