Un accident rutier cu două victime, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs, vineri, pe E 85, în zona localităţii Bereşti Bistriţa.
Potrivit ISU Bacău, în urma accidentului s-a produs un incendiu la unul dintre autoturisme.
‘Sunt 2 victime, conducătorii auto, ambii de sex masculin, în vârstă de 19, respectiv 53 de ani, cu multiple traumatisme. Au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Cătălin Istrati.
În ultima săptămână, pe sectorul de drum european E85 din judeţul Bacău s-au produs două accidente grave în care şi-au pierdut viaţa 10 persoane, iar alte 3 persoane au fost grav rănite.