AcasăStiri generaleBacău: Conflict între 9 persoane în faţa unei săli de jocuri, la...

Bacău: Conflict între 9 persoane în faţa unei săli de jocuri, la Buhuşi; două persoane au fost rănite

Un conflict între 9 persoane a avut loc, marţi seara, în faţa unei săli de jocuri din oraşul Buhuşi, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Conflictul a fost sesizat de o patrulă de ordine publică ce a solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliţie aflate în teren, pentru aplanarea conflictului.

Totodată, la faţa locului au intervenit poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

‘Din primele cercetări s-a stabilit că doi tineri, de 23 ani şi 25 de ani, care se aflau în faţa unei săli de jocuri, au fost loviţi cu obiecte contondente de alte 7 persoane, cu vârste cuprinse între 22 ani şi 25 ani, ca urmare a unor discuţii în contradictoriu, generate în dimineaţa aceleiaşi zile. Din altercaţie, a rezultat rănirea uşoară a două persoane, de 24 ani şi 25 ani, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale la unitatea spitalicească din Buhuşi’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În cadrul intervenţiei la faţa locului, un agent de poliţie a precizat că a fost lovit cu un obiect contondent, în zona omoplatului, de către unul din participanţii la conflict.

În acest caz a fost anunţat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks