AcasăStiri generaleBacău: Cursuri gratuite de înot pentru elevii din clasele primare, din municipiul...

Bacău: Cursuri gratuite de înot pentru elevii din clasele primare, din municipiul reşedinţă

Elevii claselor primare din municipiul Bacău se pot înscrie la cursuri gratuite de înot ce se vor desfăşura în baza unui parteneriat încheiat între Primărie şi reprezentanţii bazinului olimpic din oraş.

Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a declarat că a iniţiat acest program pentru că înotul reprezintă sănătate, disciplină, curaj şi formare de caracter.

‘Este o deprindere importantă şi se învaţă uşor acum! Înotul este primul dintre sporturile pentru care propun astfel de programe subvenţionate de la buget. Prin acest program strategic, îmi doresc ca fiecare copil băcăuan, în perioada celor 12 clase obligatorii, să aibă posibilitatea să fie iniţiat în zece sporturi. Aşa consider că vom avea generaţii de tineri băcăuani mai sănătoşi, mai puternici, cu un caracter mai bine clădit şi cu o cultură sportivă dezvoltată. Aşa cred că vom avea un Bacău mai prosper şi mai prietenos’, a subliniat Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Fiecare elev din clasele primare ale unei şcoli din municipiul Bacău va beneficia de 10 lecţii de înot subvenţionate de la bugetul local.

Principiul va fi ‘primul venit, primul înscris’, urmând ca, în termen de maximum 30 zile, copilul să fie repartizat într-o grupă pentru a parcurge cele 10 ore de înot.

Cursurile sunt predate de antrenorii bazinului olimpic şi se vor desfăşura pe durata a cel mult 30 zile, de luni până vineri, între orele 16,00 – 18,00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks