Doi bărbaţi au murit, luni, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocamion pe drumul naţional DN 2G, la Luncani, în judeţul Bacău, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
‘Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghimeş-Făget, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, pe raza localităţii Luncani, cu direcţia de deplasare Moineşti-Bacău, a intrat în coliziune cu un camion, care circula regulamentar pe sensul opus de mers. Din impact a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi al pasagerului, un bărbat de 39 de ani’, precizează informarea IPJ Bacău.
Conform aceleiaşi surse, şoferul autocamionului nu se afla sub influenţa alcoolului.
IPJ Bacău precizează că traficul rutier a fost complet blocat, până la finalizarea cercetării la faţa locului. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)