Poliţiştii din municipiul Oneşti au întocmit un dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice pe numele unor bărbaţi, membri ai unor cete de colindători, care intenţionau să meargă pe drumul naţional DN 11 cu făclii şi tobe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
‘S-a împiedicat constituirea a două cete formate fiecare din circa 20 aşa-zişi urători, persoane care intenţionau să se deplaseze pe DN 11 cu făclii aprinse, tobe şi trompete, împiedicând astfel desfăşurarea în condiţii normale a traficului rutier şi tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, prin zgomote şi larme. Ca urmare a cercetărilor efectuate, în cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.
La sediul Poliţiei municipiului Oneşti au fost conduse, pentru audieri, 10 persoane, organizatori şi membri ai cetelor, fiind confiscate 30 de făclii care urmau a fi aprinse şi 6 litri de motorină. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)